A luat decizia. Ce se va întâmpla cu ILINCA VANDICI după ce va face primul copil

Showbiz

‘’Nu am nici o operaţie estetică. Nu consider că am nevoie. S-a tot spus că am silicoane, dar nu este adevărat. După ce voi naşte, atunci îmi voi pune”, ne-a spus Ilinca. Deşi trăieşte de aproape un an o frumoasă poveste de dragoste cu fotbalistul Cătălin Ţîră, nu o să o vedem prea curând îmbrăcând rochia de mireasă.

Deşi este împreună cu fotbalistul Cătălin Ţîră de un an, vedeta Kanal D nu se gândeşte încă la căsătorie.

“Nu mă gândesc acum să mă căsătoresc. Am tot timpul din lume. Nici copil nu vreau momentan. Am auzit că acum femeile fac copii pe la 30-34 de ani, aşa că am timp. Cel puţin un an mai aştept”, ne-a mai spus ea. În momentul de faţă Ilinca se axează pe partea profesională şi este foarte entuziasmată de proiectele care urmează să se deruleze în viaţa ei. “M-am întors curând dinState şi pregătesc ceva frumos, veţi vedea în curând”, a mai adăugat ea. În prezent Ilinca prezintă emisiunea “D Paparazzi”, de la Kanal D, iar în timpul liber merge la sală pentru a avea o siluetă perfectă. “Fac mult sport şi am foarte mare grijă la alimentaţie”, ne-a mai declarat prezentatoarea TV. Dacă atunci când este în faţa reflectoarelor este mereu machiată, în timpul liber este adepta stilului natural şi optează pentru ţinute lejere.

Răzvan Sava

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro

Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24

Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24

Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro

Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania