Cozmin Guşă: Liderii partidelor au doar mize personale. Ponta şi Dragnea vor să îşi negocieze soarta

• Știri
Cozmin Guşă: Liderii partidelor au doar mize personale. Ponta şi Dragnea vor să îşi negocieze soarta

„Din nefericire, şi chiar putem să ne distrăm în sinea noastră, dar dacă stăm să analizăm consecinţele acestor gesturi politice interne, o să ne întristăm, pentru că în momentul în care ne dăm seama că în urma acestui summit G20 lumea se va schimba dramatic şi războinic, în multe zone, dar în special în zonele de frontieră, şi noi suntem pe o zonă de frontieră, între euroatlantism şi euroasianism, e limpede că am avea nevoie de oameni competenţi aflaţi la conducere, şi nu mă refer doar la cei aleşi, preşedintele, premierul, Guvernul ci şi la partea parlamentară, care ar trebui să contrabalanseze, să furnizeze strategii, să analizeze, pentru că acele câteva sute de creiere plătite să gândească în Parlament, ar putea produce ceva în comisii, şi au putere instituţională apoi să forţeze anumite instituţii ale statului să se mişte într-o direcţie şi, din nefericire, cred că va fi cazul să se mişte foarte repede, schimbările eu le văd a fi destul dramatice şi chiar la nivelul lui 2017, în aritmetica UE sau a blocului NATO din zonă. Ce se întâmplă la noi nu ne pregăteşte pentru o luptă de competenţe, pentru nişte liste ale partidelor care să marcheze o sumă de profesionişti sau măcar o masă critică de profesionişti în acest moment.

Exemplul acesta, că se vorbeşte atât de mult de PRU, ne arată că în rest nu se întâmplă mare lucru şi, din nefericire, nu se întâmplă mare lucru pentru că liderii partidelor au doar mize personale, fără excepţie. Hai să îi luăm, de exemplu, pe cei de la UDMR, care au atâtea probleme penale şi nu îi interesează decât cum să îşi prelungească mandatul şi cum să construiască o nouă majoritate care să prelungească un tăvălug cu care ei nu sunt de acord. Mergând apoi la cei din PNL, care în această formulă, deloc performantă, de copreşedinţie şi chiar după marele eşec de la locale continuă fără să ofere nimic spectaculos şi nicio perspectivă de a schimba ceva ca să momească, în sensul bun al cuvântului, electoratul.

Pe partea stângă, unde s-ar aşeza un naţionalism socialist, probabil, şi PRU, la stânga PSD-ului, tot la fel, mizele personale, ale lui Victor Ponta şi apoi ale lui Liviu Dragnea, marchează acest dans, de neînţeles, cu bezele publice, care nu înseamnă nimic, pentru că, într-adevăr, oamenii sunt speriaţi pentru soarta personală, atât Ponta, cât şi Dragnea, aşa încât încearcă să mimeze că pedalează în numele unui grup, dar de fapt Ponta şi Dragnea vor să îşi negocieze soarta.

PRU e un vehicul destul de inteligent de marketing pentru folosul lui Victor Ponta, numai că românismul său este necredibil, apropo de trecutul lui Victor Ponta şi nu neapărat pentru că s-a căsătorit în secret la Beijing în urmă cu mulţi ani şi n-a informat pe nimeni, acesta e un detaliu pentru geopoliticieni şi pentru cei care analizează lucrurile mai în detaliu, ci pentru că nu a avut proiecte naţionale şi nu a fost dominat de românism, nici în ziceri şi, era să spun scrieri, dar din acelea nu are. Din punctul său de vedere, atâta poate fi PRU, un vehicul de marketing, aşa cum l-a folosit astăzi, la acea masă din Parlament, cu pozele cu cei doi PSD-işti care au intrat în capcana de a se aşeza la masă.

Pentru Marian Munteanu, spre exemplu, PRU poate fi un vechicul politic de contrabalansare pe partea stângă a ceea ce vrea el să acă pe partea dreaptă, el şi cei care sunt alături de el.

Pentru Ponta poate fi o carte de negociere dublă: negociază în PSD arătând că ar putea avea şi că îşi doreşte reprezentanţi în plus în Parlament, care să îi facă o masă critică de autoritate ca să îşi negocieze alte lucruri care nu ţin de avuţia sa personală, ci de integritatea personală

Ar putea face aceste negocieri pe baza unei creşteri inventate în sondaje a PRU, dar e o gogoriţă. Iar sperietoarea pe care o arată fel de fel de analişti, că PSD ar sucomba dacă Ponta ar trece la PRU, înseamnă că aceştia nu cunosc electoratul PSD, sau nu ştiu care din liderii PSD au relevanţă pentru electorat, sau care dintre foştii preşedinţi. În niciun caz Ponta şi Geoană nu au relevanţă pentru electoratul PSD. Tot timpul pentru electorat a fost şi a rămas Ion Iliescu şi, într-o măsură mai mică, dar consistentă, Adrian Năstase.

Astăzi liderii PSD nu se identifică cu Ponta sau cu Geoană, ei pot fi doar ca nişte soprane de coloratură într-un fel, liderii PSD se identifică mai degrabă cu Dragnea, care are un avantaj al baronului şef şi atunci PSD, dar nu numai, partidele politice fiind conduse la nivel regional de baroni, s-au identificat cu un şef ca Dragnea. Un Dragnea căruia îi e convenabil şi lui acest dans al PRU, de aceea nici nu îl neagă atât de mult, partid care l-a ştampilat cu un prorusism care nu l-a deranjat foarte mult, mai ales că imediat după aceea a ajuns în Israel, la Tel Aviv. El e convenabil pentru că folosind sperietoarea PRU poate să îşi mobilizeze oştile din partid, mai ales că, dacă PRU ţine nu va fi în Parlament o mişcare de reformare a clasei politice sau de susţinere a luptei anticorupţie, şi atunci evident că Dragnea va câştiga şi el, dacă nu ţine PRU, va spune, aţi văzut, am avut dreptate, nu am pierdut nimic prin pierderea lui Ponta şi a unor parlamentari şi atunci îşi consolidează Dragnea poziţia.

Vobim mult despre acest subiect pentru că nu avem ce vorbi la nivelul celorlalte partide, unde ideile sunt puţine şi liderii şi mai puţini.”, a precizat consultantul politic. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!