Vica lui Piţi & fiul ex-preşedintelui Moldovei au ”topit” patru sticle de vin şi s-au sărutat ca-n filmele cu mafioţi!

• Showbiz

Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România, i-a filmat în exclusivitate pe Vica Blochina şi fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova petrecând şi sărutându-se după ce au băut împreună mai multe pahare de vin.

Întâlnirea a început în miezul zilei şi s-a prelungit până seara, cei doi alegând să stea pe terasă împreună cu ceilalţi prieteni de pahar, în ciuda vremii friguroase de afară. Se pare că vinul a avut darul de a-i încălzi pe Vica şi pe fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, cei doi fiind foarte veseli, pupându-se pe gură şi strângându-se în braţe.

„Petrecerea” a fost întreruptă foarte puţin, atunci când ori Vica, ori fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova au lipsit câteva momente. Vica s-a întâlnit cu o prietenă la maşină pentru a proba o geacă, în acest timp făcându-şi şi selfie cu aceasta, iar fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova  a plecat o scurtă perioadă pentru a vorbi la telefon.

Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a întreţine atmosfera. Binedispus, le-a turnat chiar în pahare celor de la masa lui. Apoi s-a purtat foarte protector cu Vica, strângând-o în braţe şi pupând-o pe frunte.

Vica Blochina a cunoscut celebritatea odată cu relaţia ei cu fostul selecţioner al naţionalei Victor Piţurcă, care a durat 16 ani. Vica şi Piţi au împreună un copil, Edan, în urma acestei relaţii.

Vica s-a mai iubit în trecut cu fostul fotbalist al Stelei Juan Carlos Toja, iar presa a scris că Piţurcă ar fi ştiut despre idilă şi că acesta ar fi fost şi motivul pentru care argentinianul a părăsit formaţia „roş-albastră” în 2010, după ce Piţi a preluat echipa.

Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova a apărut recent în presa din România după ce acesta a fost implicat într-un proces împreună cu ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop. Acesta şi Pricop au fost trimişi în judecată în 2015 în dosarul şantajării omului de afaceri Alexandru Horpoş.

Procurorii îl acuză pe fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova că i-a solicitat lui Horpoş 4 milioane de euro pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT.

Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova este acuzat de şantaj, trafic de influenţă, fals în declaraţii şi instigare la fals intelectual, în timp ce ginerele lui Băsescu, Radu Pricop, este acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!