DORIN CIOABĂ i-a scris lui DONALD TRUMP! Ce i-a transmis regele romilor preşedintelui SUA

• Știri
DORIN CIOABĂ i-a scris lui DONALD TRUMP! Ce i-a transmis regele romilor preşedintelui SUA

„Cu ocazia învestirii dumneavoastră în funcţia de Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, naţiunea romilor pe care o reprezint vă transmite să aveţi putere în munca ce o veţi depune, iar Dumnezeu să vă Binecuvânteze deciziile pe care le veţi lua cu privire la pace şi prosperitate la nivel internaţional. Totodată doresc să vă asigurăm că naţiunea pe care o reprezint vă poate sprijini în proiectele dumneavoastră; iar prima ofertă de colaborare pe care o lansăm este aceea de a executa, împreună cu membrii etniei, zidul dintre America şi Mexic. Oferta de execuţie este la un preţ scăzut datorită faptului că naţiunea romă nu are de lucru iar situaţia financiară a romilor este foarte precară. Nu în utimul rând vă aducem la cunoştinţă că romii sunt buni meşteşugari în prelucrarea fierului, putând astfel executa şi proiecta lucrarea pe care doriţi să o realizaţi”, i-a scris Dorin Cioabă lui Donald Trump.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat miercurea trecută ordinul executiv pentru construcţia zidului de circa 3.200 de km lungime, ce va fi ridicat la graniţa Statelor Unite cu Mexicul.

Donald Trump a susţinut că Mexicul va suporta în întregime costurile pentru ridicarea zidului, cu toate că, iniţial, SUA vor finanţa această iniţiativă. „Mexicul va plăti pentru acest zid, 100%. Ei nu ştiu încă, însă vor plăti pentru acest zid”, a declarat Donald Trump.

De cealaltă parte, omologul său american Pena Nieto a anunţat că i-a transmis lui Donald Trump că mexicanii nu vor suporta deloc ridicarea acestui zid. „I-am spus clar că Mexicul nu va plăti pentru zid”, a scris preşedintele Mexicului pe contul său de Twitter.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!