Supravieţuire miraculoasă! Un copil român de aproape 2 ani trăieşte, după ce a stat mult timp cu mama lui moartă în casă! Totul s-a întâmplat în Germania

• Știri
Supravieţuire miraculoasă! Un copil român de aproape 2 ani trăieşte, după ce a stat mult timp cu mama lui moartă în casă! Totul s-a întâmplat în Germania

Autorităţile nu au precizat cât timp a stat copilul fără apă sau hrană, dar se presupune că mama acestuia a murit la începutul săptămânii trecute.

Copilul este bine având în vedere circumstanţele

După ce a fost găsit, copilul deshidratat a fost trimis de urgenţă la spital, iar medicul care l-a îngrijit a declarat că acesta este bine, având în vedere circumstanţele.

Autorităţile au luat copilul sub îngrijire şi susţin că au găsit deja asistenţi maternali care să îl crească, dar că investighează dacă bebeluşul nu are cumva rude care se pot ocupa de el. „Este atât de tragică întreaga poveste, noi suntem, desigur, foarte fericiţi că bebeluşul este în viaţă”, a declarat Erdmann Bierdel, şeful Protecţiei Copilului din zonă. „Investigăm dacă băiatul are rude care pot avea grijă de el, dar copilul va fi, mai întâi, îngrijit de asistenţi maternali”, a precizat Erdmann Bierdel.

Căutarea ar fi destul de dificilă, având în vedere că băiatul şi mama lui provin din România. 

Autopsia mamei sale a arătat că ea a murit din cauze naturale.

Vecinii i-au salvat viaţa după ce au sunat la poliţie

Vecinii băieţelului şi ai mamei sale i-au salvat viaţa copilului după ce au sunat la poliţie. Ei nu îi mai văzuseră de mult timp pe băiat şi pe mama sa, iar acest lucu i-a pus pe gânduri. Apelul lor i-a salvat viaţa copilului.

Vecinii au sunat la poliţie prima dată marţea trecută, dar poliţiştii nu au vrut, iniţial, să spargă uşa fiindcă nu aveau indicii că ar fi un caz de urgenţă. După ce miercuri au auzit din nou zgomote din apartament, vecinii au sunat din nou la poliţie, care, de data aceasta, a spart uşa şi l-a găsit pe băieţel în pătuţul din dormitorul apartamentului, împreună cu mama sa moartă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!