Meteorologii au anunţat: Cum va fi vremea de Florii şi de Paşte

• Știri
Meteorologii au anunţat: Cum va fi vremea de Florii şi de Paşte

De Florii şi de Paşte, mercurul din termometre va urca până la 12-18 grade, dar se anunţă şi ploi. Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), în luna aprilie, temperatura aerului va avea valori în apropierea mediei climatologice în cea mai mare parte a ţării, local mai scăzute în nord, nord -est şi centru. Cantităţile totale de precipitaţii vor putea fi excedentare, cu precădere în regiunile nordice şi centrale. Mercurul din termometre va urca în acestă lună până la 18 grade, iar minimele se vor situa între 5 şi 10 grade. Temperaturile medii lunare vor fi apropiate de normă în sudul şi local în vestul şi centrul ţării şi posibil mai scăzute în restul teritoriului.

În aprilie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de norma climatologică, în cea mai mare parte a ţării. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru a doua lună de primăvară este de 9,3 grade Celsius, fiind luaţi în calcul parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 12 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia, de până la 11 grade Celsius în Crişana, Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi Moldova.

De asemenea, la nivelul aceleiaşi luni, cantităţile totale de precipitaţii vor fi excedentare în vestul, centrul şi nordul ţării şi apropiate de normă, în rest. Media multianuală a precipitaţiilor pentru luna aprilie este stabilită la 51,3 litri/metrul pătrat. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Banat (până la 78 l/mp), Oltenia (până la 75 l/mp) şi Transilvania (până la 70 l/mp), iar cele mai scăzute în Dobrogea (până la 40 l/mp).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!