Condamnat la 14 ani la Bucureşti, faimosul traficant contraatacă. Ce a cerut ”Lordul drogurilor” judecătorilor din România

• Știri
Evelin Banev a fost condamnat la 14 ani de închisoare în primă instanţă

Bulgarul a fost condamnat anul trecut la ani grei de detenţie, însă sentinţa nu este definitivă, iar Banev a făcut apel. Iniţial, apărătorul acestuia, reputatul avocat Alexandru Chiciu, a solicitat audierea lui Radoslav Atanasov, şi el arestat în dosar, despre care procurorii au spus că este complicele ”Lordului drogurilor”. Pentru că acesta a fost transferat în Italia, acolo unde este cercetat într-o altă cauză, avocatul bulgarului a renunţat la audierea acestuia pentru a nu tergiversa cazul. A propus însă un alt martor-cheie, instanţa i-a acceptat cererea, iar respectivul va fi audiat la următorul termen de judecată. Totodată, instanţa a acceptat cererea lui Banev care a dorit să prezinte noi probe în apărare.(AFLĂ ÎN CE A INVESTIT BANEV ÎN ROMÂNIA)

Potrivit procurorilor DIICOT, gruparea condusă de Banev reprezenta una dintre cele mai active şi ermetice reţele de traficanţi de droguri din Europa, cu membri extrem de violenţi. „Sub coordonarea liderilor – inculpaţii Banev Evelin Nikolov, zis Brendo şi Radoslav Georgiev Atanasov, au fost organizate transporturi de cocaină, de ordinul sutelor de kilograme, pe relaţia America de Sud – Europa de Vest. Drogurile erau transportate cu iahturi, transbordate pe vase de transport mărfuri, preluate de pe aceste vase cu bărci de mare viteză şi descărcate în porturi de interes pentru gruparea infracţională. Inculpaţii au intenţionat ca parte din drogurile de mare risc, procurate din America de Sud, să fie introduse pe teritoriul Uniunii Europene, folosind ca rută alternativă România – portul Constanţa. În acest context, în cursul lunii aprilie 2012, procurorii D.I.I.C.O.T. au procedat la capturarea cantităţii de aproximativ 51 kilograme cocaină, puritate 93%, introduse de către membrii grupării pe teritoriul României, în scopul comercializării„, arătau anchetatorii. (CE A PĂŢIT TRAFICANTUL ÎN BULGARIA)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!