Ce au anunţat meteorologii după schimbările radicale de vreme: Iată ce temperaturi vor fi în prima zi a săptămânii

• Știri
Ce au anunţat meteorologii după schimbările radicale de vreme: Iată ce temperaturi vor fi în prima zi a săptămânii

În această duminică, pe teritoriul întregii ţări, vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensficări ale vântului, mai ales ziua, în Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania, în zonele de deal şi de munte şi local în celelalte regiuni. Cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi pe arii restrânse, în zona montană şi în sud-estul ţării 35…40 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în depresiuni şi 25 de grade în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade.

În Capitală, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi averse, posibil moderate cantitativ şi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a zilei şi în prima parte a nopţii. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade.

La începutul săptămânii, vremea se va încălzi semnificativ faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de sud-est a ţării şi la munte, unde, mai ales ziua, pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, în estul şi în sud-estul teritoriului şi cu totul izolat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între 8 şi 18 grade.

În Capitală, vremea se va încălzi, cu unele înnorări şi ploi slabe, de scurtă durată, vor mai fi în prima parte a zilei, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!