Rezultate BAC 2017. Ce medie are Ilinca Băcila

• BAC 2017
Rezultate BAC 2017. Ce medie are Ilinca Băcila
Rezultate BAC 2017. Maria Ilinca Băcilă, care a reprezentat România la Eurovision 2017, a reuşit să treacă examenul de Bacalaureat cu media 8,13. Cea mai mare notă de la BAC 2017 pentru Ilinca Băcilă a fost la Geografie, examen la care a luat 9,4. La Istorie a obţinut 7, iar la Limba şi Literatura Română a reuşit să obţină nota 8. 
 
Rezultate BAC 2017. Peste 120.000 de absolvenţi de liceu aşteaptă acum rezultate BAC 2017. Afişarea rezultatelor se face astăzi, până la ora 16.00. Foarte important este de ştiut şi că se pot depune contestaţiile tot azi. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie. Mai trebuie precizat şi că BAC 2017 vine cu o noutate. Cei care vor solicita reevaluarea lucrării vor putea avea nota modificată, în plus sau în minus, şi cu 0.10 şi cu 0,50 de puncte, iar nota finală va rămâne cea de la contestaţii, potrivit ultimului ordin de ministru. 
 
În anii trecuţi, contestaţia era admisă doar în condiţiile în care diferenţa dintre nota iniţială şi nota de la contestaţie era mai mare de un punct. 
 

Rezultate BAC 2017. Proba la Limba şi Literatura Română

 
Rezultate BAC 2017. La prima probă, Limba şi Literatura Română, rata de participare a fost de 96,62%. Cifrele sunt asemănătoare cu cele din 2016, când au fost prezenţi la prima sesiune 96,12% din cei care s-au înscris. Anul acesta, dintre cei 124.425 de candidaţi, s-au prezentat 120.220. Au absentat 4.150 de candidaţi, iar 55 au fost eliminaţi pentru că au încercat, prin diverse metode, să fraudeze examenul. 
 
Subiectele BAC 2017 la Limba şi Literatura română nu au fost dificile, potrivit elevilor. Atât absolveţii de liceu care au studiat la profilul Real, cât şi cei care au studiat la profilul Uman, au avut poezia lirică. A fost vorba de un text la prima vedere. Însă, un subiect care le-a dat mai multe bătăi de cap elevilor care au dat BAC 2017 a fost cel în care au avut de tratat genul epic. 
 
Mai exact, cei de la profilul Real au avut de caracterizat un personaj dintr-o operă narativă scrisă de Ioan Slavici sau de Liviu Rebreanu. Celor de la profilul uman li s-a cerut să descrie relaţia dintre două personaje dintr-o naraţiune a lui Marin Preda. 
 
Rezultate BAC 2017. După examenul la Limba şi Literatura română a urma proba la Limba şi Literatura Maternă. Aceasta s-a desfăşurat marţea trecută. S-au prezenta 6.338 de candidaţi din cei 6.457 care s-au înscris. Un singur candidat a fost eliminat din examen. 
 

Rezultate BAC 2017. Proba obligatorie a profilului

 
Rezultate BAC 2017. A urma proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie. Din cei 125.092 de candidaţi, câţi s-au înscris, au fost la examen 120.089 candidaţi. În total, 5.003 candidaţi au absentat, iar 38 de elevi au fost eliminaţi pentru că au încercat să fraudeze. 
 
Cei care au dat examenul de Bacalaureat 2017 la Matematică au avut de rezolvat exerciţii cu progresii aritmetice, relaţiile lui Viete, multipli de 15, puncte colinare, determinant şi sinus, matrice şi polinom, funcţii şi integrale. 
 
În ceea ce îi priveşte pe cei care au dat BAC 2017 la Istorie, aceştia au avut de argumentat printr-un fapt istoric faptul că România a participat la criza orientală. De asemenea, au mai avut de scris şi un eseu despre România perioada postbelică. 
 

Rezultate BAC 2017. Proba la alegere 

 
Rezultate BAC 2017. Liceenii au susţinut proba scrisă la alegere a profilului pe 30 iunie. Cei care au urmat profilul uman au dat examen la Geografie, Economie, Filosofie, Logică, Sociologie, Psihologie, iar cei de la real, la Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Informatică. 
 
Dintre cei 127.035 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 121.765 de candidaţi. 5.233 de candidaţi au absentat, iar 37 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
 
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adina Buzatu, în lacrimi la nunta fiicei sale, Sara. „Am dat apă la șoricei”
Click.ro
Adina Buzatu, în lacrimi la nunta fiicei sale, Sara. „Am dat apă la șoricei”
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Digi 24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Inteligența artificială ar putea cauza un miliard de morți
go4it.ro
Inteligența artificială ar putea cauza un miliard de morți
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Cine ar fi preluat puterea mafiei românești din Marea Britanie. Victimele se tem să vorbească
Gandul.ro
Cine ar fi preluat puterea mafiei românești din Marea Britanie. Victimele se tem să vorbească
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!