De ce să nu mănânci când te uiţi la televizor

De ce să nu mănânci când te uiţi la televizor

În timpul în care ne uităm la televizor, concentrarea este direcţionată asupra emoţiilor pe care le simţim urmărind firul narativ de pe micul ecran. Nu există nici cea mai mică urmă de atenţie pentru ceea ce consumăm. În acest fel, putem mânca mai mult de 1.000 de calorii la o singură masă fără să ne dăm seama de asta.Digestia îngreunată, gastrita şi obezitatea sunt doar câtva dintre riscurile la care te supui dacă priveşti la televizor în timpul mesei. Nutriţioniştii avertizează că nu este bine să mănânci în timp ce te uiţi la televizor, pentru că nu mai eşti atent la cantitatea de hrană pe care o consumi.

De ce să nu mănânci când te uiţi la televizor: cum te păcălesc urechile

Autorii Ryan S. Elder de la Universitatea Brigham Young şi Gina S. Mohr de la Universitatea din Colorado au analizat percepţia sunetului pe care îl face mâncarea când o consumăm. E vorba de sunetul mâncării, şi nu de sunetele produse de gura umană când suge, mestecă sau înghite. Ei susţin că atunci când ne uităm la televizor, nu mai suntem atenţi la sunetul mâncării, ceea ce ne face să consumăm tot mai multă hrană, fără să ne dăm seama. Totuşi, ar trebui să avem grijă la bombonelele şi chipsurile care fac zgomot. Genul acela de sunet te face să vrei să mănânci mai mult, conform spuselor cercetătoarei.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
Click.ro
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta