Cătălin Geambaşu, analizat de psihologul Cristian Andrei! Ce verdict a dat

• Poze
Psihologul Cristian Andrei l-a studiat pe Cătălin
Între altele, psihologul a vrut să afle motivul pentru care cântăreţul şi-a bătut mama, apoi a cerut-o de soţie.
 
”L-au prezentat ca pe un material halucinant. Te aştepţi să vezi oameni desfiguraţi, însă atunci când te uiţi la material o vezi doar pe bunica mea care răspunde la nişte întrebări. Unde sunt urmele de sânge? Unde sunt bălţile de sânge? Materialul a fost filmat la două ore, ar fi trebuit să se vadă. A fost un contact fizic, pe fondul unor tensiuni cumulate de-a lungul timpului. 
 
Dacă am dat un pumn în ceva înseamnă că sunt un demon? Zile întregi am tăcut. Am stat singur în faţa unui linşaj organizat de familia mea. Puteam să vin şi eu cu prieteni, iar ei au venit cu toţi, cu schelete din anii 2000. Acest linşaj nu are rolul de a mă distruge. Vor să-mi pună pumnul în gât să nu mai vorbesc, să nu mai dau lucruri din casă. În familia tatălui meu s-a întâmplat un tsunami. Am făcut aceste mărturisiri ca să le remediez. Cât încă mai e timp. Când am pus albumul de 242 de poze a fost ultima şansă ca să remediez relaţia. Am zis că mă disociez de energiile astea, pentru că nu-mi fac bine. 
 
Am vorbit cu tatăl meu după ce m-am despărţit de soţia mea de ce nu pot vorbi cu soţia lui. De abia astăzi, mi-a plâns la telefon, am vorbit. I-am spus că am vorbit lucrurile astea în 2014, apoi în 2016 şi nimic nu s-a schimbat. Toate se vor rezolva când tatăl meu va renunţa la dogmele antice. Eu nu concep ca un părinte să-şi ceară scuze copilului lui. I-am arătat multe materiale ca să înţeleagă de ce trebuie să ceară scuze, însă el susţine că nu concepe aşa ceva”, a spus Călin Geambaşu în direct, la WOWbiz.
 
”Nu pun diagnostice, nu sunt judecător, nu judec, nu pun etichete. Amândoi ştim că sunt copii la ora actuală care păţesc la fel ca dvs.”, a încercat dr. Cristian Andrei.
 
”Da, într-adevăr, dar nu sunt părinţi ca ai mei. Eu am considerat că tatăl meu are un bagaj emoţional uriaş. Eu nu am fost bătut mereu. Eu am fost bătut periodic. Eu am un copil care face performanţă fără să fi fost bătut. I-am prezentat tot felul de meserii pe parcursul unei meserii, ce înseamnă meseria respectivă, iar apoi i-am prezentat ce fac eu. Şi a ales să facă tot asta”, a mai spus Călin.
 
”Avem un fel de dinastie în muzică, observ.”, i-a spus medicul: ”I-am spus, băieţel, dacă îţi place muzica, dacă îţi place atmosfera, fă asta. I-am arătat o mulţime de meserii. I-am arătat ce înseamna să fii vânzător, ce înseamnă să fii prezentator TV. Se întâmpla la 4-5 ani. I-am spus ce înseamnă un tâmplar, i-am spus că te poţi juli. Apoi i-am arătat cu ce pot să-l ajut eu. Ce pot să-i arăt eu. I-am luat nişte tobe electronice identice cu cele de la studio. I-am pus un TV cu 80 de clipuri filmate de mine şi stătea 3-4 ore pe zi şi era joaca lui”, a mai adăugat.
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!