Acasă » Galerie foto » Îl mai ţineţi minte pe ARTHUR de la CEPTURA? Acum bărbatul are o iubită şi doi copii, dar locuieşte într-o ruină!

Îl mai ţineţi minte pe ARTHUR de la CEPTURA? Acum bărbatul are o iubită şi doi copii, dar locuieşte într-o ruină!

De: Cancan 07/11/2017 | 23:22

Arthur de la Ceptura a devenit cunoscut în momentul în care şi-a dărâmat casa pentru a construi în locul ei o discotecă. În timp ce se afla în tren, bărbatul a povestit o întâmplare amuzantă, când a decis să se însoare, însă nu avea cu cine, aşa că a dat anunţ la matrimoniale.

Timpul a trecut de când Arthur devenea cunoscut în toată ţara, iar viaţa lui s-a schimbat la 180 de grade! În prezent, bărbatul are un copil, iar cel de-al doilea copilaş urmează să vină pe lume. Deşi locuieşte într-o casă care nu are nici acoperişul şi pereţii întregi, iar uşile nu sunt prinse în perete, iar lumina vine în urma unei improvizaţii periculoase făcute chiar de el, Arthur este extrem de mândru de ruina în care locuieşte.

„Iubita mea este din nou gravidă, în cinci luni şi jumătate. Atunci când a născut în maternitate, doctorul mi-a spus că poate face ceva să nu mai rămână gravidă, dar cică mă costa o mie de euro. Eu m-aş căsători legal cu ea, dar trebuie să divorţeze ea de soţul ei din acte. Ea mi-a spus că şi-a dorit foarte mult un copil, că trec anii… Mă mai gândesc că poate nu mai aveam copii, dar asta e. Mi-am tras singur lumină, am apă curentă. Noi ne iubim foarte mult, ea mereu îmi spune că se bucură să aibă un soţ care o iubeşte, care nu bea, nu o bate. Flori i-am dat doar când ne-am cunoscut, dar mereu îi dau bani dacă vrea să îşi cumpere ceva. Îmi doresc să o duc şi pe ea la un estetician, să o ajute, să am bani să o duc la un salon…”, a declarat Arthur de la Ceptura.

„Eu îl iubesc foarte mult pe Arthur! Are foarte multă grijă de mine, noaptea mă înveleşte dacă îmi este frig, nu bea, nu fumează. Mi-am dorit enorm să devin mamă!”, a povestit şi iubita lui.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Câștigătorul Chefi la cuțite dă de pământ cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Ce a avut de spus la adresa foștilor chefi din cooking show-ul Antenei 1
Câștigătorul Chefi la cuțite dă de pământ cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Ce a avut...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi ea a aflat că el avea o viață secretă
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău! Este cazul unei celebre influencerițe
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație: „Eu nu stau cu nimeni niciodată doar de dragul de a sta într-o relație.”
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 19 mai 2024. Berbecii sunt copleșiți de responsabilități
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 19 mai 2024. Berbecii sunt copleșiți de responsabilități
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E preferată de români, dar poate fi mai periculoasă decât mezelurile
Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E preferată de români, dar...
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc...
Câștigătorul Chefi la cuțite șterge pe jos cu foștii chefi. Ce i-au făcut acești în trecut. El critică și emisiunea MasterChef. ''Este un concurs pentru bucătari amatori''
Câștigătorul Chefi la cuțite șterge pe jos cu foștii chefi. Ce i-au făcut acești în...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Interdicții pentru șoferi. Încălcarea legii se sancționează cu închisoare
Interdicții pentru șoferi. Încălcarea legii se sancționează cu închisoare
Arheologii au aflat de ce PIRAMIDELE egiptene au fost construite mai ușor acum 4.700 ani
Arheologii au aflat de ce PIRAMIDELE egiptene au fost construite mai ușor acum 4.700 ani
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul scoate la iveală detalii neașteptate
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu am putut trece peste asta”
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu...
Animalul a cărui carne este interzisă în România. Merge direct la export și nu-l găsești deloc în magazine. Se crește ușor și e un ajutor fără pereche în grădină. Străinii se bucură de gustul lui, unul de 10 ori mai bun decât al somonului sălbatic
Animalul a cărui carne este interzisă în România. Merge direct la export și nu-l găsești...
Ce face Sorina, fetița adoptată din Baia de Aramă. Cuvintele sunt inutile
Ce face Sorina, fetița adoptată din Baia de Aramă. Cuvintele sunt inutile
×