Cătălin Botezatu, mărturisiri sfâşietoare: „Mi-a fost foarte greu să o văd în sicriu. Tot timpul o visez…”

• Poze

În urmă cu o săptămână, mătuşa lui Cătălin Botezatu a murit. Femeii i s-a făcut rău pe stradă, iar creatorul de modă dă vina pe faptul că ambulanţa a venit destul de târziu, iar echipajul medical nu a putut să-i facă nimic în afară de a constata decesul.

„E vorba de o tragedie. E primul deces din familia noastră. Nici nu îmi vine să spun. Nici nu mai contează dacă era tânără sau bătrână. A murit cu zile, dacă putem spune aşa. Mergea pe stradă. Cu toţii avem tensiune. Se întorceau de la o altă sora de-ale mamei mele. Efectiv i s-a făcut rău. I-a spus surorii că îi este rău. Salvarea a întârziat. A ajuns în 20 de minute. Zic eu că nu ar fi trebuit să facă atât duminică seară. În Alexandria. Nu au mai avut ce să îi facă. S-a declarat decesul. Toată familia stătea cu telefoanele la ureche. Cert este că, zic eu, atât în Bucureşti cât şi într-un alt oraş ambulanţa ar putea să vină mai repede.”, a povestit Cătălin Botezatu, la Antena Stars.

Botezatu era foarte ataşat de mătuşa lui şi i-a fost foarte greu să o vadă în sicriu: „Mă leagă de ea amintiri foarte frumoase. Era cea care mă răsfăţa cel mai tare. Avea un simţ al umorului extraordinar. Te făcea să râzi când o întâlneai. Îmi făcea şi prăjituri. Mi-e foarte greu să vorbesc. Ea îmi spunea Cătuţă. Mi-a fost gfreu să o văd într-un sicriu fără lipsa aia de viaţă, de bunătate. Mi-a fost greu să îmi iau la revedere de la ea.Tot timpul o visez. Nu vorbeşte. Când adorm mi-o aduc aminte în sicriu. (…) Moartea mătuşii mele m-a marcat mai mult ca oricare altă înmormântare. Eu nu merg la înmormântări”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!