Acasă » LIFE STYLE » Sfinţii Mihail şi Gavril. Tradiţia importantă care se respectă la ţară

Sfinţii Mihail şi Gavril. Tradiţia importantă care se respectă la ţară

De: Cancan 08/11/2017 | 11:52
Sfinţii Mihail şi Gavril. Tradiţia importantă care se respectă la ţară

Sfinţii Mihail şi Gavril. Peste 1,3 milioane de români care poartă aceste prenume îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Dintre acestea, cele mai întâlnite nume sunt Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela.

Sfinţii Mihail şi Gavril. Potrivit tradiţiilor, în această zi, după slujba religioasă, se citesc rugăciuni de dezlegare pentru cei prezenţi, după care preotul se dezbracă de veşmintele preoţeşti şi le pune peste credincioşi, gestul având leac pentru multe boli, în special cele mintale.

În timpul Sfintei Liturghii, la ieşirea preotului cu sfintele daruri, mulţi credincioşi pun în calea preotului haine pentru a trece peste ele şi a obţine vindecare şi sfinţenie pentru cel care le va purta.

De asemenea, finii aduc daruri de colăcei naşilor,  un obicei nu chiar întâmplător, întrucât,  la cununie, cele două lumânări ţinute de naşi sunt simboluri ale celor doi Arhangheli, Mihail şi Gavriil.

Sfinţii Mihail şi Gavril. Care este îngerul bunătăţii

Sfinţii Mihail şi Gavril. În limba ebraică, Gavriil înseamnă „bărbat-Dumnezeu”. Numele sau conţine concentrat vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asumă firea omenească. Vesteşte Sfinţilor Părinţilor Ioachim şi Ana naşterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia naşterea Inaintemergatorului. Păstorilor le arată că li S-a născut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întăreşte că să nu se îndoiască de nimic, călăuzeşte Sfânta Familie în Egipt şi aduce femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului.

Arhanghelul Gavriil este reprezentat în iconografia ortodoxă purtând în mâna o floare de crin alb, că simbol al bucuriei şi binecuvântării. Arhanghelul Gavriil este îngerul bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu.

Sfinţii Mihail şi Gavril. „Turta arieţilor”

Sfinţii Mihail şi Gavril. În zonele de munte cei doi sfinţi sunt considerţi patroni ai oilor, iar ciobanii făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor”, care era considerată a fi purtătoare de fecunditate.

În limba ebraică, Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care „strigă”: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Că cine este că Dumnezeu?”, şi aşa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor.

Sfinţii Mihail şi Gavril. Pe seama să se pune şi călăuzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în lupta pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi morţii  vor ieşi din morminte la glasul trambitei Sfântului Arhanghel Mihail.

În iconografie, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mâna o sabie de foc, semn că el pedepseşte păcatul. Sfântul Arhanghel Mihail este pomenit în cărţile Vechiului Testament că fiind prezent mai ales acolo unde Dumnezeu pedepseşte nedreptatea. Din acest motiv Arhanghelul Mihail se arată a fi un înger al dreptăţii Dumnezeieşti.

Sfinţii Mihail şi Gavril. Urări pentru cei dragi

În acest articol vă oferim mai câteva sugestii, idei de mesaje, sms-uri cu urări şi felicitări pentru această sărbătoare:

Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La multi ani!

Iti doresc sa mergi pe un drum numit viata, sa te impiedici de un ciob numit noroc, sa cazi intr-o prapastie numita fericire si sa culegi o floare numita iubire! La multi ani!

Cu ocazia sarbatorii zilei tale de nume, iti doresc multa sanatate, fericire si tot binele din lume si sa ai parte numai de zile senine si insorite!

La multi ani si mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sanatate si numai bucurii.

Cineva acolo sus te iubeste, dar cineva aici jos tine la tine si mai mult ! La multi ani si te iubesc!

Pe o petala de lalea, La Multi Ani din partea mea, iar pe una de bujor, Te iubesc si te ador! La multi ani!

Cele mai frumoase ganduri, cele mai frumoase clipe iti doresc! Cea mai frumoasa zi onomastica sa ai si sa te bucuri alaturi de cei dragi! La multi ani!

Sfinţii Mihail şi Gavril. Urări şi mesaje

De ziua numelui tău cele mai frumoase dorinte să devină realitate. La multi ani, Gabriel!

O zi frumoasă şi o viaţă plină de bucurii! La mulţi ani, Gabriel!

Ziua numelui să-ţi fie plină de realizări şi să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viaţa ta! La mulţi ani, Gabi!

Sfinţii Mihail şi Gavril. Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi să ai parte numai de zile senine şi însorite!

Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului La mulţi ani!

De Sf. Mihail şi Gavril, fie ca cei dragi să te înconjoare în căldura sufletelor lor într-o zi magică, iar fericirea să te ia in braţele ei în acest moment special!

La mulţi ani şi fie ca Sfântul al cărui nume îl porţi să te călăuzească mereu!

Îngerul Mihail să îţi călăuzească paşii, să îţi aducă bucurie în suflet şi să fie întotdeauna cu tine! La mulţi ani!

Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. La mulţi ani de Sfinţii Mihail şi Gavril!

Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfinţii Mihail şi Gavril cât mai frumoasă!.

Fie ca sfintii ce te protejază să-ţi aducă mult noroc, fericire şi împliniri. Să ai o zi minunată!

Un ocean de sănătate, un munte de noroc, un camion cu bani şi un sincer: La mulţi ani!

La mulţi ani, plini de fericire şi de împliniri! Să te pupe norocul şi să ai numai zâmbete şi soare în calea ta!

Pregăteşte băutura, că venim să te urăm, este ziua ta de nume, şi la greu nu te lăsăm. La mulţi ani cu sănătate, bucurie şi de toate!

Sfinţii Mihail şi Gavril. Mesaje pentru părinţi

Cu ocazia sarbatorii zilei tale de nume, iti urez sa fii mereu fericit, sanatatos si plin de bucurie. La multi ani!

De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui. La multi ani!

Fie ca această zi să-ţi dechidă poarta unui viitor plin de succese. La mulţi ani!

Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!

Să ai parte numai de împliniri, iar viaţa să îţi fie o eternă sărbătoare! La mulţi ani!

Fie ca Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la tine cu succes, fericire şi prosperitate. La mulţi ani!

Sfinţii Mihail şi Gavril. Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie, să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie! La Mulţi Ani!

De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume si sa ti se indeplineasca toate dorintele! La Multi Ani!

Din adancul sufletului iti urez un drum presarat cu bucurie, zambete, iubire si fericire!

Sfinţii Mihail şi Gavril. Urări pentru prieteni

Iti doresc sa ninga in viata ta cu iubire, fericire, noroc, bani, speranta, pace si lumina! La multi ani!

Fie ca aceasta zi sa-ti dechida poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu sa-ti dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, sanatate, impliniri si multa iubire! La multi ani!

Nu ştiu dacă îţi place numele pe care ţi l-au ales părinţii, dar eu îţi urez din suflet un călduros La mulţi ani! Că-ţi place sau nu, e totuşi ziua ta!

Nu-ţi urez să ai parte de bani, că ştiu că eşti descurcăreţ, nu-ţi urez nici să devii star, căci pentru oamenii din viaţa ta eşti deja o celebritate, îţi doresc să fii sănătos şi vesel, că restul vin singure! La mulţi ani, prieten drag!

Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori.

De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să ţi le pui!

Sfinţii Mihail şi Gavril. SMS-uri pentru cei dragi

Fie ca această zi să-ţi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Multi Ani!

Fie ca sfintii ce te protejază să-ţi aducă mult noroc, fericire si împliniri. Să ai o zi minunată!

Sfinţii Mihail şi Gavril. De ziua numelui tău şi în orice altă zi îţi urez să ai parte de momente speciale, cu bucurii şi să rămâi cu multe amintiri plăcute. Să ai o zi excelentă!

Azi la meteo s-a anunţat cod galben de pupici şi de urări şi cred că responsabil pentru asta eşti tu. La mulţi ani!

Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă. La Mulţi Ani!

Sfinţii Mihail şi Gavril. Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate şi fericire. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!

 
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Actorul celebru care riscă să rămână pe DRUMURI. Serialul său a fost anulat! „Oare sunt asigurat...?”
Actorul celebru care riscă să rămână pe DRUMURI. Serialul său a fost anulat! „Oare sunt...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
S-a pozat fără HAINE într-o FARFURIE! Alexandra Stan, cele mai INCENDIARE imagini din 2024
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ce relație este între Claudia Pavel și tatăl fiului său. Bărbatul a luat o decizie importantă: „Este ideal ca un copil..”
Ce relație este între Claudia Pavel și tatăl fiului său. Bărbatul a luat o decizie...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu a costat 75.000 de dolari
GALERIE FOTO Cele mai extravagante ținute de la Met Gala 2024. Un bilet la dineu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis unei prietene un mesaj bizar, însă poliția are altă pistă
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după divorțul părinților și moartea bunicii sale: ,,Mă rog la Dumnezeu”. Oana Roman face tot posibilul să o ajute pe micuța Isa
Ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după divorțul părinților și moartea bunicii sale: ,,Mă...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va stinge din viață „Nu a fost nici măcar un semn, absolut nimic.”
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea certuri și despărțiri
Cele 4 zodii care vor avea ghinion în dragoste până la finalul lunii. Pot apărea...
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai bună ca la restaurant. Cele 2 ingrediente care îi dau cea mai bună aromă
Ce să pui în ciorba de pui a la grec ca să îți iasă mai...
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani...
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca....
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
S-a dat ordinul pentru TOATE FEMEILE, inclusiv din România. Noile reguli devin OBLIGATORII
Scandal uriaș la Eurovision. Fanii au fost oripilați
Scandal uriaș la Eurovision. Fanii au fost oripilați
BANC | „Bulă, ce ai vrea să scrie pe crucea ta, după ce mori?
BANC | „Bulă, ce ai vrea să scrie pe crucea ta, după ce mori?
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din...
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de noapte”
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
Catinca, acuzații dure la adresa lui Petre Roman: „A făcut diferențe între mine și Oana”. Ce îi reproșează
Catinca, acuzații dure la adresa lui Petre Roman: „A făcut diferențe între mine și Oana”....
Serialul Netflix care a făcut România celebră peste hotare revine cu sezonul 2. Unde se filmează
Serialul Netflix care a făcut România celebră peste hotare revine cu sezonul 2. Unde se...
Lidl bagă la raft produsele pe care toți românii le caută după Paște. Se vor da repede, oferta durează până la finalul săptămânii
Lidl bagă la raft produsele pe care toți românii le caută după Paște. Se vor...