Fostul iubit i-a răpit fiica de doi ani din braţe! Femeia trăieşte o adevărată dramă

Fostul iubit i-a răpit fiica de doi ani din braţe! Femeia trăieşte o adevărată dramă

La câteva luni distanţă de la acest lucru, tatăl a ales să răpească micuţul, şi a făcut-o.

„Îmi venea să mă dau cu capul de stâlpi când mi-a furat fiica. Când cerea copilul mâncare îl trimitea să doarmă. Mi-a fost frică să mă duc că sunt oameni periculoşi. Ei toţi din familie beau. Mi-a spus că nu e fata mea, doar a lui. I se pot întâmpla multe, poate fi bătută. Am fost la Poliţie, dar mi-a spus că nu are ce să facă pentru că este pe numele lui. Am fost împreună 4 ani cu tatăl copilului, dar mai mult am fost despărţiţi. Ea a crescut cu mine până mi-au luat-o. El a stat la mine şi nu a mai vrut să stea la mine. Eu nu l-am părăsit. Eu am un băiat dintr-o altă relaţie. El a plecat în ianuarie şi în noiembrie a venit să ia fetiţa. Mi-a spus că nu îi convenea că se băgau părinţii mei între noi”, a spus Mihaela, mama copilului.

Daniel, tatăl copilului, şi-a spus versiunea cu privire la această situaţie şi spune că a luat fetiţa pentru că în casa mamei nu erau condiţii şi vrea să-şi crească el copilul.

„Şi-a găsit alt bărbat pe Facebook. Am căutat-o, dar am aflat că s-a măritat. Am fost la fată să-i duc ceva şi apoi am aflat că s-a măritat. Nu lucrează, îi trimiteam eu bani pe unde mergeam în străinătate. Acum o lună de zile m-am întâlnit cu ea, am luat fata în braţe şi am plecat cu ea. Ea nu are condiţii la ea acasă, vreau să o cresc bine pe fata mea. Mama mea nu s-a certat niciodată cu ea, o învăţa la treabă. Ea se supăra şi nu mai făcea nimic şi spunea că nu poate să o sufere pe mama”, a spus Daniel, tatăl copilului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!