Acasă » Galerie foto » Veste dramatică pentru Shakira! Ce i-au transmis medicii

Veste dramatică pentru Shakira! Ce i-au transmis medicii

De: Cancan 12/01/2018 | 15:14
Veste dramatică pentru Shakira! Ce i-au transmis medicii

Shakira plănuia să se opereze din pricina problemelor sale foarte grave la corzile vocale, însă medicii i-au transmis că există şanse de 80% să îşi piardă vocea dacă va suferi o astfel de intervenţie chirugicală, informează record.pt.

Shakira a decis, după vestea dramatică pe care a primit-o de la medici, să renunţe la operaţie şi să încerce un tratament pe bază de cortizon. Timp de o lună Shakira nu va avea voie să vorbească deloc.

Cântăreaţa columbiană a fost nevoită să îşi amâne toate spectacolele din cauza unei hemoragii pe corzile vocale, anunţa compania sa promotoare, Live Nation, în luna noiembrie a anului trecut. „La ordinul medicului său, datele turneului ‘El Dorado World Tour’ din Europa au fost amânate pentru 2018. Ca urmare a hemoragiei la corzile vocale, Shakira este obligată să-şi amâne orice prestaţie pentru a i se permite să se îngrijească corect înainte de a-şi relua turneul mondial şi a evita orice afecţiune suplimentară. Suntem în măsură să vă oferim informaţii privind datele amânării şi diferitele opţiuni care vor fi propuse fanilor”, preciza compania într-un comunicat.

Turneul Shakirei trebuia să înceapă pe 8 noiembrie 2017 la Koln şi să continue la Paris în datele de 10 şi 11 noiembrie. Următoarele show-uri ar fi trebuit să aibă loc la 16 noiembrie la Montpellier, la 28 noiembrie la Lyon şi apoi la Zurich, la 1 decembrie. Shakira ar fi trebuit să susţină concerte şi pe continentul nord-american, între 9 ianuarie şi 10 februarie.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video