Mircea Radu revine Antena 1! Cum se numeşte emisiunea pe care o va modera

• Poze

Emisiunea ,,IE, Românie” este un format care presupune explorarea celor mai frumoase zone, ale regiunilor istorice cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie ţara. Fiecare dintre ediţii, ce va fi prezentată în două episoade pe săptămână, va avea doi invitaţi speciali- două vedete ce vor bate colţurile României la pas, în căutarea de fete frumoase şi oameni talentaţi. După etapa de preselecţii şi cea a probelor practice, concurenţii aleşi vor fi nevoiţi să demonstreze că pot menţine tradiţia vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câştigătorii vor fi desemnaţi de juriul show-ului,  care va decide care dintre prestaţiile concurenţilor merită să fie premiate. Ulterior, în ultima săptămână a reality show-ului ,,IE, Românie”, capitala va găzdui finala naţională, unde acelaşi juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. Emisiunea readuce în scenă ideea tradiţiei, a traiului autentic de la ţară, cu un concurs în care cei mai talentaţi localnici se vor întrece pentru o calificare în ultima etapă a concursului. Premiile vor fi împărţite în două categorii, locale şi naţionale, iar bãtãlia finalã se va da pentru marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Moderatorul emisiunii, Mircea Radu, va pleca cu caravana spre cele nouă regiuni ale ţării unde se va întâlni cu juriul şi cele două vedete care vor porni pe drumul căutării talentelor. Cunoscutul prezentator revine în centrul familiei Antena 1 cu mult entuziasm, declarând că ,,simte că nu ar fi plecat niciodată”:

,,Cum aş putea să uit (şi mă bucur că nimeni n-o face) că aici, în Antena 1, am prezentat acea emisiune-fenomen, încă neegalată – vorbesc desigur de Din Dragoste?… Apoi, în lumea asta media în care lucrurile şi prieteniile mari ţin o zi, e grozav şi reconfortant să mă întâlnesc cu foşti colegi, oameni cu care am lucrat acum 10-15 ani, cu care să râd la fel… Revenirea în Antena 1 înseamnă pentru mine mai mult decât certitudinea unui viitor succes, e emoţie.”, a mărturisit Mircea.

În ceea ce priveşte participarea în acest proiect coordonat de Marius Toader, Mircea Radu consideră ,,IE, Românie” ca fiind ,,o emisiune pe cât de onorantă, pe-atât de grea”.

,,Emisiunea propusă de Antena 1 şi Marius Toader este solicitantă pentru toţi membri echipei;  mergem în locuri care n-au nimic din confortul unui studio de televiziune şi întâlnim oameni neobişnuiţi cu camera. Ajungem în inima României, în sate şi cătune, să cunoaştem fete frumoase şi mândre şi talente încă nedescoperite dar cu un potenţial uriaş. 

Nu în ultimul rând, îmi place mult titlul: Ie, Românie – când eşti la cârma unei emisii care are în titlu Românie, preiei ca prezentator ceva din forţa şi magia acestui cuvânt.”, a declarat Mircea Radu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum a descoperit, de fapt, Cătălin Botezatu că are cancer de colon: ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum a descoperit, de fapt, Cătălin Botezatu că are cancer de colon: ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!