El e bărbatul acuzat că îşi dădea pantalonii jos în faţa unei şcoli din Cluj. Ce a declarat când a fost încătușat

Coșmarul copiilor și al părinților din Cluj s-a încheiat! Bărbatul acuzat că îşi dădea pantalonii jos în faţa unei şcoli din oraș a fost prins și a acostat mai multe fetițe. În fața polițiștilor, el a făcut primele declarații. La sfârșitul audierilor, el a primit mandat de reținere pentru 24 de ore. Autoritățile au aflat că acesta este căsătorit și are copii.

În vârstă de 36 de ani, bărbatul suspectat că agresa sexual eleve în zona şcolii Iuliu Hațieganu din Cluj se numește Lukacs Miklos Arthur. În timpul unor declarații, el a afirmat că nu știe despre ce este vorba și nici de unde a pornit toată această poveste. În plus, le-a spus polițiștilor că se consideră nevinovat.

„Nu știu, chiar habar nu am. Ce știu este că am fost acolo lângă o școală, am parcat pentru că mi-a sunat telefonul, am stat lângă șosea, a venit o doamnă mai în vârstă că ce fac acolo, m-a luat așa la întrebări, eu eram nervos și i-am spus să mă lase în pace și am plecat. Mai mult nu știu.”, a declarat Lukacs Miklos Arthur, acuzat că își dădea pantalonii jos în fața școlii Iulia Hațieganu, potrivit Ziare de Cluj.

Lukacs Miklos Arthur are o fată și un băiat

Oamenii legii nu l-au crezut și l-au reținut pentru 24 de ore pentru două infracţiuni de corupere sexuală împotrivă minorilor şi ultraj contra bunelor moravuri, urmând ca la expirarea ordonanţei de reţinere să fie dus în instanţă.

„La data de 24 aprilie a.c., la nivelul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «corupere sexuală a minorilor». Poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea acestei fapte, ca fiind un bărbat de 36 de ani din Cluj-Napoca”, anunţa Poliţia Cluj.

Alarma s-a dat după ce o învăţătoare de la Şcoala „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a postat pe o reţea de socializare informaţii despre un bărbat care acosta eleve şi i-a fotografiat maşina, apoi a trimis pozele la Poliţie.

„Atenţie părinţi. Vreau să vă aduc la cunoştinţă un incident petrecut lângă şcoala unde ne desfăşurăm semi-internatul. Joi şi vineri dimineaţă (19 – 20 aprilie – n.a.) un individ parcat într-o maşină pe trotuarul de lângă şcoală, a abordat doua fetiţe (una din clasa noastră, iar cealaltă din altă clasa a IV-a). Şi-a coborât pantalonii şi le-a întrebat dacă vor să-l însoţească. Azi am reuşit să îl identificam. L-am abordat, am pozat maşina şi pe el. Am anunţat Poliţia, care a spus ca va pune maşina sub urmărire.”, se arată în postarea învăţătoarei.

Lukacs Miklos Arthur e căsătorit şi tată a doi copii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!