Anunțul NASA despre viața extraterestră! Descoperirea fără precedent pe Marte care intră în istorie!

Anunțul NASA despre viața extraterestră! Descoperirea fără precedent pe Marte care intră în istorie!

În 2012, NASA pornea cea mai ambițioasă misiune de-a explora Marte. Șase ani mai târziu avem un răspuns despre ce există și nu există pe planetă mulțumită roverului Curiosity, scriu cei de la Playtech.ro.

Roverul Curiosity trimis de NASA pe Marte în vara lui 2012 a descoperit materii organice în solului unui lac vechi, secat. Lacul imens în care Curiosity a derulat cercetările are o vechime de circa trei miliarde de ani. Totodată, descoperirea de acum marchează un capitol important în cercetările spațiale. Furnizează dovezi concludente privind existența elementelor organice pe Marte.

Ce n-au reușit cercetătorii să deslușească până acum e dacă aceste elemente sunt resturi ale unor organisme vechi, produsul reacțiilor chimice sau au ajuns pe Marte aduse de comete. Testele derulate până acum indică aceste trei surse fără să stabilească precis care-i corectă.

Prezența acestor elemente organice identificate de NASA confirmă că, dacă au existat organisme pe Marte, au avut cu ce se hrăni. „Deși nu știm sursa elementelor, consistența acestor rezultate mă fac să cred că am dat lovitura în a descoperi materii organice. Nu ne spune dacă viața a existat pe Marte, dar ne spune că existau resurse pentru orice organisme ar fi trăit acolo”, a declarat Jennifer Eigenbrode, biogeochimistă la Goddard Space Flight Center, NASA.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
Click.ro
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Primarul Buzăului, Constantin Toma, „luptător” anti-suveraniști și critic înverșunat al apropierii PSD de AUR, fotografiat aseară în compania lui George Simion. Liderul AUR nu mai scăpa de edil, care s-a ținut după el în tot aeroportul, inclusiv la coada de îmbarcare
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta