Victor Slav a aflat de la noi despre noua relație a Biancăi: „Nu, nu știam! Motivul despărțirii se știe”

• Exclusiv

Cuplul Bianca Drăgușanu & Victor Slav este istorie! Fiecare a luat-o pe drumul lui, iar pentru moment cel al Biancăi s-a intersectat cu drumul unui sportiv englez, foarte frumușel și bogat. Cei doi au fost surprinși sărutându-se într-un restaurant din București. Reacția lui Victor Slav? Fără cuvinte! Se pare că acesta nu știa nimic despre această idilă. 

La distanță de trei zile după ce toată lumea a aflat că Bianca Drăgușanu nu mai e este într-o relație cu Victor Slav, astăzi am aflat că cel puțin ea nu suferă deloc după ce a fost, ba chiar se bucură de compania unui alt bărbat, la fel de celebru, dar sigur mai bogat decât Victor Slav. Tristan Tate este un fost luptător, care la 30 de ani a reușit să câștige milioane de euro din competiții sportive.

Cum a primit Victor Slav însă această veste? Nu tocmai bine …  CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA  l-a întâlnit astăzi, puțin mai abătut decât de obicei și oftând atunci când a fost întrebat de reporterii noștri dacă a văzut filmulețul cu Bianca în timp ce se sărută cu Tristan. Un lucru este cert, însă doar pentru el. ”Din punctul meu de vedere motivul despărțirii se știe. Ce se întâmplă de-acum încolo cu Bianca nu este problema mea”.

”Tu știai despre noul ei iubit?”, îl întreabă reporterul CANCAN.RO. ”Nu, nu știam! Nici nu mă interesează, sincer… Repet: ce se întâmplă de-acum încolo cu Bianca este problema ei! Pe mine tot ce mă interesează acum este fetița”, ne-a declarat Victor Slav.

Cine este Tristan Tate

Tristan Tate, multiplu campion la kickboxing. Acesta mai are un frate, pe nume Andrew, de asemenea fost luptător.

Acesta a fost de fapt și ”puntea de legătură” dintre Bianca și Tristan. Prezentoarea de la Kanal D îl cunoștea pe Andrew de la antrenamentele de întreținere pe care le face frecvent pentru a-și păstra silueta impecabilă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
Click.ro
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Ilie Bolojan, socru mic. Fostul premier își mărită fata cea cea mare astăzi. Nunta are loc într-un „palazzo” din Oradea, de 400 de locuri. Cine e ginerele și ce nași și-au ales
Gandul.ro
Ilie Bolojan, socru mic. Fostul premier își mărită fata cea cea mare astăzi. Nunta are loc într-un „palazzo” din Oradea, de 400 de locuri. Cine e ginerele și ce nași și-au ales
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!