VIDEO. Mafiotul capturat la Oradea a acceptat să fie predat. Vito Bigione a fost arestat şi va fi dus cu escortă în Italia

Vito Bigione, mafiotul urmărit internațional şi capturat, joi, la Oradea, a fost arestat preventiv de Curtea de Apel Oradea, vineri, în vederea extrădării către autorităţile italiene. (VEZI AICI: VITO BIGIONE, CAP AL MAFIEI ITALIENE CAPTURAT ÎN ROMÂNIA)

Pe numele italianului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar instanţa a dispus predarea persoanei către autorităţile italiene în termen de 10 zile.

„S-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Reggio Calabria – Italia. Persoana solicitată a fost de acord cu predarea. S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Italia în termen de 10 zile”, a declarat  Andreea Pop, grefier delegat la Biroul de presă al Curţii de Apel Oradea.

Poreclit „Contabilul”, Bigione a fost dat în urmărire din data de 28 iunie, după ce a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă din Italia, la 15 ani de închisoare pentru asociere care vizează traficul internaţional de droguri.

Bărbatul s-a numărat printre primii care au pus în contact grupările mafiote Cosa Nostra, ‘Ndrangheta şi cartelurile din America de Sud, care gestionează traficul internaţional de cocaină.

Ridicat dintr-un apartament din Oradea

Mafiotul a fost ridicat, joi, dintr-un apartament de bloc din Oradea, de poliţişti ai Compartimentului Urmăriri şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bihor, în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei italiene. Nu se ştie încă sub ce identitate se adăpostea Bigione în Oradea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Click.ro
Dida Drăgan, la 80 de ani! De ce se îmbracă în negru și marile dezamăgiri în dragoste: „Am ales pe cine nu trebuia”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cine este politicianul pe care partidul lui Zelenski l-ar vrea în funcția de procuror general al Ucrainei
Gandul.ro
Cine este politicianul pe care partidul lui Zelenski l-ar vrea în funcția de procuror general al Ucrainei
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!