Moarte suspectă în Ploiești. Un bărbat a fost găsit mort într-un vagon

Moarte suspectă în Ploiești. Un bărbat a fost găsit mort într-un vagon

Moarte suspectă într-un tren care a oprit în Gara de Vest Ploiești! Un bărbat a fost găsit decedat într-un vagon.

Trupul neînsuflețit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Familia bărbatului a fost anunțată de deces.

Se pare că bărbatul care a decedat a început să se simtă rău în zona localității Buftea, dar garnitura nu a putut opri pentru ca bărbatul să beneficieze de ajutor medical până la Ploiești. Alături de trupul acestuia, în vagon, se afla un dosar medical destul de stufos și se pare că bărbatul venea chiar de la un spital, conform incomod.ro.

Caz similar și în luna iulie!

Acesta nu este, din păcate, singurul caz. În iulie, o femeie de 40 de ani din județul Bacău a murit în trenul IR Suceava-București, după ce i s-a făcut rău în timpul călătoriei. Medicii care au fost chemați la fața locului nu au mai putut să o salveze.

Incidentul s-a produs în trenul IR 1750, Suceava-București, pe raza județului Vrancea. Femeii i s-a făcut rău în timpul călătoriei, iar ceilalți călători au încercat să o ajute și au sunat la numărul unic de urgență 112.

O ambulanță a Serviciului Județean Vrancea a așteptat trenul în cea mai apropiată gară, dar medicii nu au mai putut să salveze persoana care avea mai multe probleme medicale. Decesul femeii a fost declarat în gara Adjud după ce echipajul de salvare a întrerupt manevrele de resuscitare. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanței, Poliției și Pompierilor.

„În această dimineață, polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Vrancea au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în trenul IR 1750, Suceava-București unei femei i s-a făcut rău și nu mai prezintă semne vitale. În stația Adjud a fost preluată de un echipaj SAJ Vrancea, i s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, a fost constatat decesul. Femeia, în vârstă de 40 de ani, din județul Bacău, a fost identificată și era cunoscută cu afecțiuni medicale”, declara reprezentantul IPJ Vrancea, Paula Enache, la momentul respectiv.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă și cum arată acum Andreea Antonescu după ce s-a mutat în SUA! Fanii au rămas uimiți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă și cum arată acum Andreea Antonescu după ce s-a mutat în SUA! Fanii au rămas uimiți
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca Drăgușanu a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce o obligă judecătorii să facă
Click.ro
Bianca Drăgușanu a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce o obligă judecătorii să facă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”
Promotor.ro
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare