Pericol de explozie! O cisternă care transporta kerosen a derapat și a intrat într-un șanț

Pericol de explozie! O cisternă care transporta kerosen a derapat și a intrat într-un șanț
Pericol de explozie! O cisternă care transporta kerosen a derapat și a intrat într-un șanț

O cisternă care transporta kerosen a derapat, joi seara, pe o porțiune de drum acoperită cu polei, în Brăila, și a intrat într-un șanț, pompierii și polițiștii fiind la locul producerii accidentului pentru a asigura zona.

Incidentul s-a produs pe DJ 211A, în raza localității Mihai Bravu, din județul Brăila, iar cisterna încărcată cu kerosen a intrat cu partea din spate într-un șanț de pe marginea drumului, după ce a derapat din cauza poleiului. Autospeciala nu s-a răsturnat, iar cisterna nu a fost avariată, nefiind observate scurgeri de kerosen.

La fața locului au ajuns un echipaj de pompieri și un utilaj de deszăpezire care acționa în zonă. De asemenea, înspre locul incidentului se îndreaptă polițiștii de la Rutieră și un utilaj al unei primării din apropiere, însă misiunea de repunere pe roti a cisternei este îngreunată de polei și precipitații, în condițiile în care în zona respectivă plouă de ore întregi.

„Cisterna a ieșit de pe drum cu puntea spate, este încărcată cu kerosen, dar nu sunt scurgeri. Cisterna nu este răsturnată, nu este un pericol iminent. În zonă plouă, temperaturile sunt în jur de zero grade, pe anumite porțiuni coboară până la minus două, trei grade și se formează polei. Intervenția contra poleiului este inutilă. Acolo merge și un echipaj de la Poliția Rutieră care ar putea închide sectorul de drum dacă polițiștii consideră că situația poate deveni periculoasă. De asemenea, a sărit în ajutor primarul din Victoria”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.

Conform procedurii, pompierii vor sta la fața locului până când cisterna va fi scoasă din șanț.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!