Au înflorit bujorii sălbatici de la Plenița, Dolj. Cine rupe o floare riscă să plătească o amendă uriaşă, de 12.000 lei

Bujorii de la Plenița, o minune a naturii

Imagini spectaculoase, într-o comună din judeţul Dolj unde există o rezervaţie de bujor sălbatic ce se întinde pe 56 de hectare. Este vorba despre o arie protejată, iar cine se încumetă să rupă florile riscă să plătească o amendă de până la 12.000 de lei.

În fiecare an, în luna mai se organizează la Pleniţa, o comună din judeţul Dolj, tradiţionala sărbătoare a bujorului. O mare rosie de bujori îi întâmpină pe localnicii, dar şi pe oaspeţii veniţi din localităţi ale judeţelor Gorj, Olt şi Mehedinţi. Autorităţiile stau cu ochii pe cei care vor să rupă din florile protejate.

„Sunt oameni care nu înțeleg că natura este un bun prieten al nostru, al tuturor, și rup aceste minunate flori, dar spre deoserbire de anii anteriori am încercat să limităm această categorie de oameni”, spune Mihai Calafeteanu, primarul comunei Pleniţa.

Autorităţile montează în fiecare an, în Padurea Bujorului plăcuţe prin care îi avertizează pe trecători să nu rupă florile. (VEZI ȘI: O FLOARE UNICĂ ÎN LUME A ÎNFLORIT ÎN CLISURA DUNĂRII. AMENDA PENTRU FIECARE FIR RUPT AJUNGE LA 10.000 DE LEI)

„Trebuie respectate o serie de măsuri într-o astfel de arie protejată. Oamenii care merg acolo, în loc să se bucure de frumusetea zonei, distrug vegetația, distrug bujorul”, spune Cătălin Florescu, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Craiova. Amenzile pentru distrugerea florei din aria protejată sunt cuprinse între 6.000 şi 12.000 lei, însă niciodată nu a fost dată vreo astfel de amendă

Protejat prin lege dinainte de Al Doilea Război Mondial

Rezervația de bujori sălbatici de la Plenița este situată în Pădurea Pleniţa de lângă comuna omonimă. Pleniţa se află la 60 km de Craiova (la limita cu judeţul Mehedinţi) şi la 16 km de Dunăre (localitatea Cetate).

Pădurea Pleniţa, situată în nordul Câmpiei Române, la graniţa cu Podișul Getic, este o pădure luminoasă, de gârniţă. Se afla la 3 km de comuna Pleniţa, la ieşirea spre Verbiţa şi Oprişor, şi se întinde pe o suprafaţă de 854 hectare. În luna mai înfloreşte bujorul sălbatic românesc.  Ocupă o suprafaţă compactă de 56 hectare, dar este răspândit pe aproximativ jumătate din suprafaţa pădurii.

Bujorul sălbatic creşte în sud-estul Europei şi în Asia Mică. Pe teritoriul ţării noastre este întâlnită varietatea “romanica”, specie protejată prin lege încă de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Este răspândită în zonele de şes şi de dealuri joase, mai exact în Doborgea, sudul Moldovei, Oltenia si Muntenia. În Oltenia se găseşte, pe lângă Pădurea Pleniţa din judetul Dolj, şi în Pădurea Călugarească din judeţul Olt.

Planta este toxică, mai puţin petalele. Floarea este mare, purpurie şi are stamine galbene.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!