Acasă » Știri » Știri interne » Campion mondial de culturism, declarat cetăţean de onoare într-o comună din Olt

Campion mondial de culturism, declarat cetăţean de onoare într-o comună din Olt

De: Maria Vlaicu 28/06/2019 | 12:15
Campion mondial de culturism, declarat cetăţean de onoare într-o comună din Olt

La finele acestei săptămâni, în comuna Ianca din judeţul Olt va fi mare sărbătoare. Va fi organizată cea de-a XIX-a ediție a Festivalului de Folclor „Cântecele Dunării”. În cadrul manifestării, un culturist va primi titlul de cetăţean de onoare al localității. (VEZI ȘI: O ROMÂNCĂ L-A ÎNNEBUNIT PE ”HERCULE” AL AMERICII)

Chiar dacă manifestarea este una cultural-artistică, autoritățile comunei au pregătit și un moment special: o demonstrație de culturism făcută de campionul mondial de anul trecut, Ionuț Caracudă. Sportivul, cu rădăcini în satul Potelu, vicecampion balcanic anul acesta și în Top 5 la Campionatul European 2019, va primi Titlul de Cetățean de Onoare al comunei Ianca, pentru rezultatele excepționale în sportul de performanță.

Demonstrație de culturism, urmată de muzică și dans

„Sâmbătă 29/06/2019 va avea loc acordarea titlului de cetățean de onoare al comunei Ianca, satul Potelu, de către Primăria Comunei Ianca – Olt, pentru rezultatele excepționale în sportul de performanță (culturism) pentru Ionuț Caracudă, campion mondial la culturism 2018!

Vă invităm să participați la acest eveniment unic unde campionul va face o demonstrație, iar seara va continua cu un spectacol de muzică și dans la căminul cultural Potelu începând cu ora 19! „, au postat autorităţile locale pe Facebook. (CITEȘTE AICI: POMPIERUL CULTURIST DIN MEHEDINȚI A DEVENIT CAMPION BALCANIC ABSOLUT)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video