VIDEO. Un șofer a intrat cu TIR-ul într-o casă, pe DN 6, la Brădești și a murit pe loc. Încerca să evite o mașină

Un grav accident rutier a avut loc, luni, într-o comună din Dolj. Pe DN6, în Brădeşti, conducătorul unui TIR, care mergea către Filiași, a încercat să evite impactul cu un autoturism staționat pe prima bandă, a acroșat totuși mașina și a părăsit partea carosabilă, lovind în plin un imobil. Vezi mai jos înregistrarea accidentului.

Conducătorul camionului a murit pe loc, iar o fetiță aflată în autoturism a fost rănită. (VEZI ȘI: CINCI MORȚI ȘI ȘAPTE RĂNIȚI ÎN URMA UNUI ACCIDENT ÎNTRE TREI MAȘINI, ÎN VASLUI)

„Șoferul TIR-ului în vârstă de aproximativ 60 ani a fost găsit încarcerat și decedat, iar fetiței de 7 ani, cu mici traumatisme la nivelul capului, i se acordă primul ajutor medical și va fi transportată la Unitatea de Primiri Urgențe. TIR-ul are o capacitate de 12 tone și este gol”, au transmis reprezentanţii ISU Dolj.

Restricții de circulație în 1 iulie, pe drumurile din România

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează, luni, că pe Autostrada A1 Sibiu-Deva se instaurează următoarele restricții:

– km. 287 – 288 sensul Sibiu-Sebeş, B1 si BU, orele 08:30 – 19:00, reparații carosabil;

– km 284-285 sensul Sibiu-Sebeţ, B1 și BU, reparații carosabil; (NU RATA: ACCIDENT MORTAL ÎN GIURGIU. UN TÂNĂR DE 16 ANI SE AFLA LA VOLAN)

– km. 252 –  247 sensul Sebes-Sibiu, B2, orele 08:30-18:00, curățare nisip zona mediană.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu atenţie şi să reducă viteza în zona lucrărilor efectuate la partea carosabilă.

De asemenea, tot luni, pe Autostrada A3 Turda – Borş, începând cu kilometrul 34 spre kilometrul 1 calea 2 (Gilău spre Turda),  se vor aplica restricții de circulație pe banda nr.2, pentru aplicare marcaj rutier in partea mediană de lângă parapeți. Lucrările sunt semnalizate corespunzător şi se vor finaliza în jurul orei 18:00, precizează polițiștii rutieri.

Totodată, în perioada 01-05.07.2019, intervalul orar 08.00 -18.00, se vor executa lucrări de frezare/asfaltare pe DN1 între kilometrii 106+800 de metri şi 111 (localitatea Comarnic).  Sensul către Braşov va fi restricționat. Traficul se va desfăşura  dirijat de către piloți ai firmei care execută reparațiile.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!