Unul dintre cei patru tineri care au murit în cumplitul accident din Olt era consumator de droguri

Mașina în care se aflau tinerii a fost complet distrusă

Unul dintre cei patru tineri din Slatina care au murit pe loc, în noaptea de joi spre vineri – după ce Loganul în care se aflau a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un camion, la ieşirea din Balş spre Craiova – era un cunoscut consumator de droguri. (VEZI AICI: CARNAGIU ÎN OLT. 4 PERSOANE ȘI-AU PIERDUT VIAȚA ÎN URMA IMPACTULUI VIOLENT)

Vasile Pădureţu, de 27 de ani, se numără printre cei patru tineri care şi-au pierdut viaţa în teribilul eveniment rutier. Tatăl său l-a recunoscut după hainele cu care acesta plecase îmbrăcat de acasă, joi seara.

Tânărul este un „client” mai vechi al poliţiştilor din judeţ, nu de puţine ori fiind prins, împreună cu fiul unui cunoscut procuror, sub influenţa stupefiantelor. A fost şi arestat de câteva ori, chiar condamnat la un an de închisoare pentru trafic şi consum de droguri. Iar, la sfârşitul anului trecut, a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Slatina la 1 an, 8 luni și 10 zile de închisoare în regim de detenție pentru săvârşirea a două fapte de ultraj, după ce, la mijlocul lunii septembrie 2019, a lovit un polițist și un jandarm în centrul Slatinei.

Au fost identificați și ceilalți trei tineri

Poliţiştii rutieri spun că au reuşit să-i identifice şi pe ceilalţi trei tineri, doi băieţi şi o fată, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, care se aflau în autoturismul Dacia Logan care a intrat pe contrasens şi a izbit frontal un TIR. În urma impactului violent, toţi cei patru tineri au murit pe loc.

Conducătorul autotrenului nu se afla sub influența alcoolului. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. (NU RATA: GRAV ACCIDENT ÎN BUCUREȘTI, PE LINIA TRAMVAIULUI 41! TRAFICUL ESTE BLOCAT)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!