Social-democrații lovesc din nou! Două moțiuni simple într-o singură zi: Ministrul Muncii și ministrul Dezvoltării, vizați

PSD a depus, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, dar și una împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru. 

„Vă înaintăm moţiunea simplă intitulată Guvernul PNL după grindă se cunoaşte, iniţiată de deputaţii grupului parlamentar al PSD. Sper ca durerile de şale ale domnului ministru să nu îl împiedice, săptămâna viitoare, să fie prezent aici”, a spus, în plenul Camerei, viceliderul grupului deputaţilor PSD, Daniel Suciu, potrivit informațiilor furnizate de GÂNDUL.RO.

Cosmin Radu Preda, liderul senatorilor PSD, a anunțat, miercuri, în plenul Senatului, că social-democrații au depus o moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru. Moţiunea simplă este intitulată „Opriţi-o pe doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”.

În urma discuțiilor liderilor de grup din Senat, s-a stabilit data de 9 iunie, ora 16:00, pentru dezbaterea moțiunii simple, a anunțat Robert Cazanciuc, noul preşedinte interimar al Senatului. Social-democrații au mai deus de curând moțiuni simple împotriva ministrului Educației Monica Anisie, dar și împotriva lui Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne. Moţiunea simplă intitulată „Democraţia românească în derivă. Cu Vela ruptă, în timp de pandemie”, depusă de parlamentarii social-democraţi împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela, a fost adoptată de Senat.

Senatorii au votat 65 „pentru”, 25 „împotriva”. Din punct de vedere juridic, adoptarea Moțiunii simple nu obligă Executivul să ia măsuri – este doar un vor de blam dat de Senat la adresa ministrului și activității lui. Premierul poate decide propunerea revocării sale din funcție, dar îi poate cere și să își continue activitatea.

Moțiunea simplă împotriva lui Marcel Vela

„Departe de mine acest gând, deși în vremuri de luptă aprigă fiecare secundă contează pentru a bloca impactul negativ și pentru a fi alături de cetățeni, prin acțiuni concrete. Am primit cu un profund sentiment – încă nu îmi dau seama cum să îl definesc – titlul acestei moțiuni semnate de dumneavoastră. «Democrația românească în derivă. Cu Vela ruptă în timp de pandemie». Spun semnată, și nu scrisă de dumneavoastră, pentru că am auzit ca tabelele de susținere le-ați semnat în alb pentru toate moțiunile simple la adresa miniștrilor liberali”, a declarat Marcel Vela.

De asemenea, Ministerul Educației, Monica Anisie, a declarat în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă împotriva sa, că sistemul nu a fost pregătit pentru trecerea imediată la învățarea online, dar că nu poate fi acuzată ea de acest lucru.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli