FOTO | Oana Roman, transformare de senzație! Cum arată după ce a slăbit foarte mult

FOTO | Oana Roman, transformare de senzație! Cum arată după ce a slăbit foarte mult

Oana Roman a trecut printr-o transformare de senzație. Iată cum arată după ce a slăbit foarte mult.

În ultima vreme, vedeta a postat pe o rețea socială mai multe fotografii în care se vede cât de mult a slăbit. De altfel, Oana a vrut să demonstreze tuturor că se poate. A început încă din luna noiembrie un program de slăbit și acum culege rezultatele. Se pare că nu este vorba despre o dietă strictă sau ore întregi petrecute la sală, ci doar despre ambiție și perseverență.

Internauții au observat imediat diferența și au felicitat-o și încurajat-o pe vedetă în număr mare.

„Nu mă laud, dar vreau să arăt că se poate”

„Da. Se poate. Nu mă laud, dar vreau să arăt că se poate și ca pot fi eventual un exemplu pentru cine încă nu și-a luat inima în dinți ca să încerce. Nu am început acest proces de slăbire pentru alții, pentru cei care m-au călcat în picioare, jignit și umilit ani de zile. Ci pentru mine. Pentru a îmi demonstra mie că pot să o fac și pe asta. Și satisfacția e pe măsură

După cum am tot spus, din noiembrie am început un program de slăbire. Care a dat roade. Fără operație la stomac, fără diete drastice. Doar proceduri de remodelare corporala și mâncare puțină, dar din toate”, a spus Oana Roman.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Click.ro
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare