Acasă » Trending » Alte patru țări europene, puse în zona roșie din cauza Covid-19! Ce măsuri se iau

Alte patru țări europene, puse în zona roșie din cauza Covid-19! Ce măsuri se iau

De: Cristina-Monica Popa 30/09/2020 | 10:21
Alte patru țări europene, puse în zona roșie din cauza Covid-19! Ce măsuri se iau
Alte patru țări europene, puse în zona roșie din cauza Covid-19! Ce măsuri se iau

Pandemia de coronavirus le dă mari bătăi de cap europenilor. Alte patru țări au fost puse în zona roșie și se pregătesc noi măsuri. 

Olanda, Islanda, Danemarca şi Ungaria înregistrează un număr mare de infectări cu noul coronavirus, iar Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a decis să le plaseze pe lista roşie. 

Olanda a înregistrat peste 2.900 de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore şi a introdus o serie de măsuri suplimentare pentru a preveni un al doilea val. Printre măsurile luate se află şi închiderea tuturor barurilor şi restaurantelor la ora 22.00.

Cehia și Slovacia vor reintra în stare de urgență

Islanda a raportat peste 80 de noi cazuri de Covid-19 în acest weekend, dar, raportat la populaţia redusă a ţării, cifra este îngrijorătoare.

În ciuda închiderii graniţelor, numărul de cazuri din Ungaria a crescut constant de la 1 septembrie, ţara vecină ajungând la un total de 25.567 de cazuri de la începutul pandemiei.

Danemarca a înregistrat o creştere accelerată a îmbolnăvirilor, din cele 27.467 de cazuri în jur de 7.000 fiind raportate în a doua jumătate a lunii septembrie.

Alte două ţări din centrul Europei, Cehia şi Slovacia, sunt gata să reimpună starea de urgenţă pe fondul accelerării îmbolnăvirilor.

Vor fi interzise din nou, orice evenimente ce presupun adunarea grupurilor mari de persoane. Restaurantele, barurile şi cafenelele se vor închide după ora 22.

Foto: pixabay.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video