Familia Maxer e încercată din punct de vedere financiar. Din ce bani trăiesc Dinu și Deea

Familia Maxer e încercată din punct de vedere financiar. Din ce bani trăiesc Dinu și Deea

 

Anul 2020 nu a fost deloc ușor pentru Dinu și Deea Maxer. Nu doar problemele de sănătate cu care s-au confruntat le-au dat bătăi de cap, ci și problemele financiare. Cum evenimentele au fost anulate nici banii n-au mai fost ca-n alți ani.

Lipsa evenimentelor le-a cam dat de furcă lui Dinu și Deei Maxer. Cei doi erau obișnuiți să colinde țara-n lung și-n lat pentru a onora cererile oamenilor care voiau să se distreze alături de ei. Contractele s-au dus pe apa sâmbetei, șirul lung de evenimente din noaptea dintre ani s-a transformat în cină cu familia. Iar banii vin doar din câteva contracte de imagine și drepturile de autor.

„Luna decembrie nu era o lună plină de evenimente, pentru că nu cântăm colinde, chiar dacă Dinu a compus câteva, noi aveam alte proiecte cu alte genuri muzicale ce se pretau bine de Revelion. De obicei prezentam un eveniment toată noaptea în calitate de gazde, într-o locație, și susțineam acolo două recitaluri sau în alți ani aveam mai multe recitaluri în mai multe locații, maximum 6 într-o noapte. Așa ne-am petrecut toate Revelioanele. Uneori despărțiți, ca să putem onora toate cererile de spectacolele.

Anul ăsta de Revelion vom fi acasă, cu copiii. E o premieră. Din fericire, în perioada asta Dinu a mai compus câte o piesă unor artiști, mai sunt și drepturile de autor care există ca venituri (foarte mici, de altfel), plus câte un contract de imagine. Toate astea ne fac să supraviețuim. ” , au declarat Dinu și Deea Maxer pentru Click.ro

CITEȘTE ȘI: ” RENUNȚĂ FUEGO LA BURLĂCIE? ARTISTUL FACE DECLARAȚII SURPRINZĂTOARE : „O LAS DESEORI SĂ MĂ SURPRINDĂ PLĂCUT”

Deea Maxer: „Pentru noi a fost un an bun pe plan familial”

Soții Maxer recunosc că deși pandemia le-a afectat trailul de viață, a existat un mare motiv de bucurie. Deea a adus pe lume o fetiță, iar asta nu poate decât să le facă și mai fericite zilele. Iar după toate problemele prin care au trecut, nu-și mai doresc decât sănătate și ca anul următor să fie mai productiv.

„2020 este primul an din viața fiicei noastre. Pentru noi a fost un an bun pe plan familial, iar vara petrecută pe litoralul nostru cu contract de muncă ne-a adus satisfacții. Am avut practic și vacanță, dar am și muncit. Copiii sunt mereu cu noi și avem amintiri minunate. Sănătatea familiei noastre nu a fost afectată de virus și suntem recunoscători. Sperăm să fie bine în continuare. 

„Ne dorim să fim sănătoși. Să ne meargă proiectele muzicale, să reluăm spectacolele.. Sperăm la un 2021 mai productiv.”

VEZI ȘI: ” JADOR, ADEVĂRUL DESPRE PLECAREA DIN ȚARĂ: ” PLEC PENTRU CĂ … ” 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!