Lidia Buble, luată peste picior de fanii ei: „Tare săracă ești”

Lidia Buble, luată peste picior de fanii ei: "Tare săracă ești"
Lidia Buble, luată peste picior de fanii ei: "Tare săracă ești"

 

Știm cu toții că luna decembrie este supranumită luna cadourilor. Tocmai de aceea vedetele din toată lumea organizează concursuri, sau cum li se spune pe Instagram „giveaway-uri”. Evident, și vedetele noastre au adoptat acest trend și vor să-și surprindă fanii cu cine știe ce cadouri. Produse cosmetice, haine, accesorii, produse de make-up, bani sau telefoane mobile, asta pot câștiga norocoșii. Lidia Buble se vrea și ea câștigătoarea unui astfel de concurs. Fanilor însă nu le picat prea bine și au reacționat. 

Nu a fost zi din luna decembrie în care vedetele să nu posteze cel puțin un giveaway cu premii foarte râvnite. Pentru că sunt mulți cei care își doresc să câștige, din varii motive, înscrierile curg cu miile. În mod normal, te-ai gândi că la un astfel de concurs, organizat de vedete, pot participa sau vor participa doar oamenii care nu-și pot permite acele produse. În niciun caz nu te-ai gândi că participă și vedetele. Dar cum totul pe lumea asta e posibil, așa e posibilă orice înscriere, chiar și a Lidiei Buble. Da, ați citit bine, Lidia Buble s-a înscris la un giveaway.

Lidia Buble, luată peste picior de fanii ei

Andra Voloș, fosta concurentă de la „Puterea Dragostei” s-a gândit să oragnizeze un astfel de concurs pentru comunitatea ei. Pune la bătaie un Iphone, dar și o mașină pentru cei 500.000 de urmăritori pe care-i are pe Instagram. (VEZI ȘI : ” UN NOU CUPLU ÎN SHOWBIZ? APROPIEREA DINTRE ANDRA VOLOȘ ȘI MIRCEA EREMIA LE-AU DAT FANILOR DE GÂNDIT „)

Printre cei aproape 110.000 de participanți s-a numărat și Lidia Buble. Artista le-a dat tag Lorenei, Esterei și Danei Buble pentru a respecta întocmai regulamentul concursului. Doar că acest gest n-a trecut neobservat, iar fanii artistei s-au împărțit în două tabere. Una care o susține și nu vede nimic ciudat în participarea ei la acest concurs, iar alta care nu e de acord și o atacă prin tot felul de vorbe.

„Tare săracă ești”, a fost comentariul unei persoane care e deranjată de participarea artistei la giveaway. Doar că acest comentariu nu a rămas neobservat iar apărătorii Lidiei au și reacționat „Sufletul tău este sărac” „Lidia Buble, cele mai mari șanse” „Baftă Lidi”, au fost doar câteva dintre comentariile pozitive.

CITEȘTE ȘI: „LIDIA BUBLE, MĂRTURISIRI SURPRINZĂTOARE DUPĂ CE S-A SPUS CĂ SE IUBEȘTE CU ENSAR DUMAN: “AM TOATE STĂRILE ADUNATE LA UN LOC, DAR SUNT FOARTE BINE” 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă