Un preot din Craiova are nevoie de ajutor pentru a învinge o boală nemiloasă. Ce mesaj emoționant a transmis soția slujitorului Domnului

Un preot din Craiova are nevoie de ajutor pentru a învinge o boală nemiloasă. Ce mesaj emoționant a transmis soția slujitorului Domnului

În luna ianuarie, Gheorghe Smădoi, preot la Parohia Sfântul Ioan Sebastian din Craiova, în vârstă de 40 de ani și tatăl a două fetițe, a fost diagnosticat cu cancer nazofaringian, stadiul III. Mai exact, o tumoare localizată lângă nervul optic care se extinde spre trunchiul cerebral și care poate să ducă la orbire sau paralizie.

„Părintele Gheorghe (Gigi) Smădoi, preot slujitor la Biserica «Sfântul Ioan Botezătorul» din Craiova, are nevoie de ajutorul nostru. Anul trecut a fost depistat cu un cancer nazofaringian, în stadiul III.

A urmat mai multe tratamente chimio la Bucureşti, care însă nu au dat rezultate. Momentan, singura şansă a părintelui Gigi este ca în maxim două săptămâni să înceapă un tratament cu protoni în străinătate. Costurile însă depăşesc cu mult posibilităţile sale, ridicându-se la suma de 60.000 de euro”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Olteniei.

„Voi lăsa inima să scrie”

„Când am absolvit Facultatea de Comunicare eram convinsă că sunt pregătită pentru a concepe orice fel de campanie şi că pot «meşteri», cu uşurinţă, orice text. Nu m-am gândit că, într-o zi, voi fi nevoită să scriu unul despre soţul meu şi prin care va trebui să-i conving pe cei din jurul meu să-i dăruiasca 60.000 euro.

Aşa cum un medic nu-şi poate opera soţia pentru că îi va tremura bisturiul, la fel nici cel mai grozav comunicator (fireşte, nefiind cazul meu) nu-şi poate găsi cuvintele când e vorba de cea mai dragă fiinţă a lui. (VEZI ȘI: UN BĂRBAT NEVĂZĂTOR DIN IAȘI ARE NEVOIE MARE DE AJUTOR. CAZUL CARE A EMOȚIONAT ȚARA)

Eu voi lăsa inima să scrie…Şi ea vă roagă să ne întindeţi o mână de ajutor: un gând bun, o rugăciune şi, după posibilităţi, poate şi…un bănuţ”, este mesajul Florinei, soţia preotului.

Părintele Gigi Smădoi, aşa cum îl cunosc apropiaţii şi credincioşii de la parohie, este un suflet de aur. Tată a două fetiţe, părintele s-a dăruit complet slujirii clericale, fiind cunoscut şi îndrăgit pentru vocea sa deosebită.

A bucurat de multe ori inimile craiovenilor prin spectacolele sale de chitară, instrument pe care îl stăpâneşte foarte bine. De asemenea, părintele Gigi a fost membru al grupului Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, participând la numeroase activităţi artistice şi bisericeşti.

Spre ajutor, au fost deschise aceste conturi:

CONT IN LEI: IBAN RO66RZBR0000060019575842

CONT IN EURO: IBAN: IBAN RO29RZBR0000060022485538

CONT IN DOLARI: IBAN RO18RZBR0000060022485542

Titular: GIGI SMADOI

Nume banca: Raiffeisen Bank

Cod swift: RZBRROBU

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!