Smiley și Gina și-au pus fanii în cap. Cei doi părinți sunt acuzați că vor să facă bani pe spatele fetiței lor

Smiley și Gina și-au pus fanii în cap. Cei doi părinți sunt acuzați că vor să facă bani pe spatele fetiței lor

Smiley și Gina Pistol au intrat în vizorul fanilor, care nu sunt deloc de acord cu felul în care au început să se comporte. Potrivit acestora, cei doi părinți au început să calce pe urmele altor vedete, care vor să facă bani pe spatele copiilor lor. 

Reacțiile negative la adresa celor doi au apărut după ce Gina Pistol a făcut o postare pe contul ei de Instagram, în care a vorbit despre o alegere pe care ea și Smiley au făcut-o. Mai exact, este vorba de recoltarea celulelor stem la care au apelat pentru ca orice problemă ar apărea să poată să-și protejeze fetița cât mai bine.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de GinaPistol (@ginapistol)

” Suntem fericiți și emoționați! Ne dorim să fim părinți buni și știm că cel mai mult ne va ajuta chiar ea, fetita nostră, prin tot ce simțim pentru ea. În proiecțiile noastre de familie, ea rade mereu, este sănătoasă și veselă alături noi. Viața ne va purta probabil pe un drum plin de tot felul de emoții și stări, unele fix ca în visele nostre, altele imprevizibile.

Vrem să putem fi pregătiți de orice, să o apărăm, să o protejăm, să o știm bine, cel mai bine cu putință.Am ales să apelam la Baby Stem pentru siguranța ei și pentru liniștea noastră. Nu depinde doar de noi întreg desenul vieții ei, însă depinde de noi ce nuanțe folosim pe acest drum, iar noi le alegem încă de acum pe cele mai optimiste și mai vesele!”, este mesajul postat de Gina Pistol pe Instagram.

CITEȘTE ȘI SMILEY A SIMȚIT PE PIELEA LUI! CE SE ÎNTÂMPLĂ, DE FAPT, CU ARTISTUL NOAPTEA: ”AȘA SUNT!”

Smiley și Gina acuzați de fani că fac bani de pe urmele micuței lor

Din cele aproape 200 de comentarii pozitive, în care au fost felicitați pentru demersul făcut, dar și pentru minunea din viața lor, cei doi au fost și acuzați. Câteva persoane au interpretat gestul celor doi total nepotrivit și consideră că Smiley și Gina au intrat în rândul vedetelor care promovează pe Instagram tot felul de produse, prin intermediul copiilor.

 

„Așteptăm până la 18 ani să pozeze în Playboy sau faceți sesiune foto pe Instagram să mai câștigați niște bănuți cu un copil?”, a fost comentariul unei persoane. Un alt urmăritor a scris în dreptul fotografiei : „Probabil ați primit kit-ul gratis, să le faceți reclamă. Câți români cu talent la sărăcie și-ar permite să dea mii de euro pe el?”, iar o altă persoană a fost enervată la culme că totul este despre bani „De ce în postări trebuie să fie doar reclamă? Oare nu putem în ziua de azi să oferim ceva de la noi, cuvintele noastre, sfaturile noastre? Totul se rezumă la bani și reclame.”

VEZI ȘI GINA PISTOL, DECLARAȚII EMOȚIONANTE DESPRE FETIȚA EI ȘI A LUI SMILEY: „E MINUNAT SENTIMENTUL PE CARE-L AI CÂND EȘTI MAMĂ”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...