Primele reacții după lansarea petiției „Fără români în funcții publice”. Șoșoacă: În spatele inițiativei sunt Iohannis și Barna

Primele reacții după lansarea petiției „Fără români în funcții publice”. Șoșoacă: În spatele inițiativei sunt Iohannis și Barna
Sursa foto: Aleph News

Un cunoscut ONG autohton a lansat petiția „Fără români în funcții publice”. Autorii petiției cer autorităților „crearea unei comisii prezidențiale care să identifice la nivel mondial cei mai buni specialiști în domeniile de competență deficitare din administrarea României”.

Potrivit FRFP, „statul român, azi cangrenat de corupție și impostură, s-a ridicat cu aportul decisiv al unor străini”

În această seară, la ȘTIU, de la ora 21.00, poți vedea un interviu cu inițiatorii petiției Fără Români în Funcții Publice.

„Sunt contra, nu pentru că aș fi eu cine știe ce naționalist convins. E adevărat că nu ne pricepem la funcții publice. Primul prim-ministru al României a fost asasinat, primul rege al României, născut în țară, Carol al II-lea știm în ce situație ne-a lăsat. Primul președinte al României l-am executat în decembrie. Nu poți să înveți dacă nu exersezi”, spune Răzvan Țupa.

„Eu sunt pro, pentru că important în această petiție este că va fi eliminată corupția din viața publică și noi vorbim din 2002, de la înființarea DNA de corupția la nivel înalt. Am avut tot felul de inițiative în România care nu au avut succes și cred că asta este singura șansă. (…) Străinii nu fură, fură doar românii”, a spus la Aleph News Sorina Matei.

Petiția Fără Români în Funcții Publice propune un plan radical, dar care vine să întâmpine așteptări legitime ale cetățenilor. Valeriu Șuhan, de la Monitorul Siguranței Cetățeanului, a vorbit despre această inițiativă, la Aleph News.

„Evident, sunt contra acestei propuneri. Nu aș putea semna niciodată o astfel de petiție, pentru că mi se pare că aceasta nu reprezintă numai o jignire teribilă la adresa românilor, dar este și o mare prostie. Fără doar și poate nu aș putea semna așa ceva, mai ales că azi, 1 aprilie, avem 80 de ani de la un masacru teribil care a ucis 3.000 de români, al Fântâna albă. Trupele sovietice de graniță au mitraliat 3.000 de români care încercau să treacă în România”, a afirmat Valeriu Șuhan.

Sursă foto: AlephNews

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
Click.ro
A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta