Majda, zi plină de emoții. Fiica ei, Jacqueline, a împlinit 8 ani

Este o zi foarte importantă pentru Majda! În urmă cu opt ani, pe data de 7 aprilie, vedeta o aducea pe lume pe fiica ei, Jacqueline, iar de atunci avea să trăiască fericirea supremă. Astăzi, mai mult ca niciodată, fosta concurentă de la Survivor și-a deschis sufletul și a postat o urare emoționantă pentru fiica ei. 

La aceeași oră la care în urmă cu opt ani o aducea pe lume pe Jacquelin, Majda a postat un mesaj emoționat pe contul ei de Instagram. Cu inima plină de fericire și emoție, vedeta a scris în câteva rânduri cum a schimbat-o venirea pe lume a fiicei ei, dar și cât de mult va lupta pentru fericirea și binele acesteia.

‘În urmă cu 8 ani la ora 10:55 făceam cunoștință cu tine! Nu dormisem toată noaptea și abia așteptam să-ți simt căldura.
De atunci am învățat ce înseamnă iubirea adevărată, ce înseamnă responsabilitatea, privirea caldă.

Fac tot ce pot să-ți fiu mamă bună, prietenă și tot ce ai tu nevoie să-ți fiu. M-ai făcut să descopăr în ochii tăi că pot să fiu eroină, m-ai făcut să mă simt puternică și gata să dărâm orice munte pentru tine, să tac atunci când e nevoie doar ca să-ți fie ție bine și să mă lupt când e necesar, tu mami să fii propriul tău erou!

Să cauți în inima ta plină de bunătate dorința de a fi fericită și de a sta departe de lucruri negative! Te iubesc mai mult decât poți duce, copilul meu și o sa fiu lângă tine chiar dacă vreodată nu o să vrei.

CITEȘTE ȘI MAJDA, DEZVĂLUIRI DIN CULISELE SURVIVOR ROMÂNIA! „E GREU SĂ RĂMÂI OM ÎN JUNGLĂ”

Majda: „Tu mă faci să-mi doresc să fiu cea mai bună versiunea a mea”

Îți mulțumesc că m-ai ales să-ți fiu mamă, că brațele tale mă înconjoară ❤️ Îmi ești inspirație, îmi ești iubire, îmi ești căldură, îmi ești parte din mine și pentru asta îți mulțumesc că m-ai făcut să fiu mamă. De când te-ai născut, dragostea mea pentru tine a crescut o dată cu tine și o să tot crească. Am să-ți stau alături de fiecare dată când o să ai nevoie de mine, chiar și atunci când nu o să ai.

Te voi iubi întotdeauna mai mult decât poți duce! La mulți ani, fata mea ❤️’‘, este mesajul plin de dragoste postat de Majda, pe rețelele sociale, alături de mai multe imagini cu fiica sa

VEZI ȘI MAJDA DE LA SURVIVOR S-A ÎNTORS ACASĂ DIN REPUBLICA DOMINICANĂ ÎN MIJLOCUL UNEI TRAGEDII: „CÂND AM PLECAT ERA RĂCIT, CÂND AM VENIT MURISE”

Sursă foto: instagram.com/majdaaboulumosha
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochia „răzbunării” purtată de Prințesa Diana, scoasă la licitație. Povestea ținutei care a făcut istorie
Click.ro
Rochia „răzbunării” purtată de Prințesa Diana, scoasă la licitație. Povestea ținutei care a făcut istorie
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri