Acasă » Trending » Din nou cod galben și portocaliu de ploi în mare parte din țară! Harta zonelor afectate

Din nou cod galben și portocaliu de ploi în mare parte din țară! Harta zonelor afectate

De: Cancan 02/07/2021 | 11:46

Cei care își doreau câteva zile la soare, pe malul Mării Negre, mai au de așteptat cel puțin câteva zile. Meteorologii au emis o nouă avertizare de furtună și ploi torențiale de tip cod galben și cod portocaliu, ce cuprinde aproape toată țara! 

Vineri între orele 10.00 – 23.00 este în vigoare o alertă Cod galben de instabilitate atmoferică accentuată.  În intervalul menționat, în nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și pe arii restrânse la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.
Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni.

Cod portocaliu în mare parte din țară

 

Codul portocaliu de vreme rea este valabil astăzi, între orele 10.00 – 23.00. Astfel,  în Transilvania, Maramureș, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și în jumătatea de nord a Crișanei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…70 l/mp. Ploi abundente se vor semnala și în restul Munteniei și Moldovei, dar pe arii mai restrânse.

Ploile continuă în nordul țării

Începând cu ora 23.00, până sâmbătă la ora 10.00, va intra în vigoare o altă alertă Cod galben de vreme capricioasă. În intervalul menționat, în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei și local în Moldova, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Vremea se va menține în general instabilă și în următoarele zile.

Sura foto: ANM, Arhiva Cancan

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cu cât se vinde COZONACUL lui Cătălin Scărlătescu. Românii îl pot comanda acasă!
Cu cât se vinde COZONACUL lui Cătălin Scărlătescu. Românii îl pot comanda acasă!
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
Vlăduța Lupău, apariție INCEDIARĂ! A renunțat la haine și s-a fotografiat AȘA
Vlăduța Lupău, apariție INCEDIARĂ! A renunțat la haine și s-a fotografiat AȘA
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Oana Roman primește semne de la Mioara Roman: „Mama îmi trimite mesaje de dincolo”. Ce i-a transmis mama ei, în Săptămâna Mare
Oana Roman primește semne de la Mioara Roman: „Mama îmi trimite mesaje de dincolo”. Ce...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură.”
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Ce conține Detrical. Foarte mulți români îl cumpără de la farmacie și nu îi citesc prospectul
Ce conține Detrical. Foarte mulți români îl cumpără de la farmacie și nu îi citesc...
Surprize de la Netflix pentru abonații din România. Un serial îndrăgit revine cu sezon nou, s-au adăugat și filme noi
Surprize de la Netflix pentru abonații din România. Un serial îndrăgit revine cu sezon nou,...
Interdicție completă în România. E ILEGAL pentru orice român sau străin. 3 ani închisoare
Interdicție completă în România. E ILEGAL pentru orice român sau străin. 3 ani închisoare
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai mânca, dementule!''
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ce efecte are cloropicrina, arma chimică folosită de Rusia în Ucraina
Ce efecte are cloropicrina, arma chimică folosită de Rusia în Ucraina
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de la Poliție
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de...
Au început lucrările la o autostradă vitală pentru România. S-a forat primul kilometru de tunel
Au început lucrările la o autostradă vitală pentru România. S-a forat primul kilometru de tunel
Ce a pățit STARUL care l-a interpretat pe Iisus în „Patimile lui Hristos”. Nu mai este același om!
Ce a pățit STARUL care l-a interpretat pe Iisus în „Patimile lui Hristos”. Nu mai...
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Cel mai mare regret din viața Danielei Condurache. De ce nu are artista copii
Cel mai mare regret din viața Danielei Condurache. De ce nu are artista copii
Ce să pui în pască dacă vrei să-ți iasă ca la bunica acasă. Ingredientul care îi dă gustul copilăriei
Ce să pui în pască dacă vrei să-ți iasă ca la bunica acasă. Ingredientul care...
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl mâncăm rar, dar avem un surplus uriaș de carne. Alte țări ne plătesc bani grei pentru el
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl mâncăm rar, dar...