Hotelierii și cei care închiriază apartamente pe litoral au ajuns la capătul răbdării, din cauza faptului că unii turiști nu au deloc bun simț și, la plecare, lasă camerele într-o stare de nedescris. Mai mult, unii dintre clienți își doresc banii înapoi după ce s-au bucurat de cazare, pe motiv că vremea a fost rea.
Spre exemplu, o cameristă a găsit în balconul unei camere de hotel din Mamaia mai mulți turiști care făceau ciorbă, cu ajutorul plitei și buteliei. Femeia și-a anunțat șeful de urgență.
“Într-o zi era un miros de o ciorbă din aia sănătoasă ca-n Moldova de ne mirăm de unde, de unde, când ne-a anunţat camerista că a intrat la curăţenie şi fierbea oala pe foc de mama focului şi mirosea o ciorbă dreasă ca la mama acasă”, a declarat pentru PRO TV, Lahme Bolat, un manager de hotel de pe litoralul Mării Negre.
O cameristă a găsit în camera unui hotel din Mamaia 12 oameni!
Alți turiști lasa camerele ca după război sau își doresc banii înapoi, din motive incredibile. “Chiar acum două săptămâni, o doamnă m-a amenințat cu Poliția pentru că afară ploua. Mi-a zis că ea nu mai plătește și că e normal să-i dau și avansul înapoi. Asta după ce a stat toate cele 4 nopți și a lăsat camera ca după război”, a declarat Stere Stereopol, hotelier în Mamaia.
Totodată, a existat un caz în care hotelierul a aflat că în camera pe care a închiriat-o se aflau 12 oameni, nu doi potrivit înțelegerii. De vină au fost doi tineri, un băiat și o fată, care au cerut o cameră la parter. Apoi le-au transmis celor de la recepție că au nevoie de liniște și că nu vor să fie deranjați. Ulterior, camerista a descoperit 12 oameni, care dormeau unul peste altul. Aceștia intraseră pe geam, noaptea, după ce au desfăcut grilajul.