O fetiţă refugiată din Ucraina i-a lăsat un bilet emoţionant unei românce, după ce i-a lăsat animăluţul în grijă: „Atâta durere n-am simţit”

O fetiţă refugiată din Ucraina i-a lăsat un bilet emoţionant unei românce, după ce i-a lăsat animăluţul în grijă: "Atâta durere n-am simţit"
Sursă foto: Facebook

O fetită ucraineană a trebuit să își lase porcușorul de guineea în grija unei clujence. Micuța s-a despărțit de animalul de companie, pentru a-și putea continua călătoria. Momentul le-a făcut pe amândouă să plângă.

Pe rețelele de socializare a apărut o postare în care este povestită întâmplarea inedită a unei fetițe refugiate și a porcușorului său de guineea, Lei. Animăluțul nu le putea însoți pe mama fetei și pe aceasta, așa că singura soluție a fost să îl dea spre adopție.

 O tânără din Cluj a auzit situația și a decis să aibă grijă de animăluț. Cele două s-au întâlnit prin intermediul unui grup dedicat refugiaților din Ucraina.

„Zilele trecute a apărut pe unul dintre grupurile de voluntari pentru persoanele aflate în nevoie din Ucraina, un anunț în care se cerea preluarea unui porcușor de guineea care din păcate nu își poate însoți familia în zborul spre mai departe”, a spus clujeanca. (CITEȘTE ȘI: Gest emoționant făcut de un om al străzii din București, pentru refugiații din Ucraina: ”O lecție de solidaritate ”)

Biletul pe care fetița refugiată i l-a dat româncei 

Cu lacrimi în ochi, fetița s-a despărțit de animăluțul său și i l-a înmânat clujencei. Alături de porcușor, i-a lăsat și un bilet cu „instrucțiuni” și datele sale de contact, pentru a-l putea vedea pe Lei în continuare. 

„O fetiță mi-a întins geanta în care era Lei. Eu atâta durere n-am simțit demult într-un copil. A plâns, am plâns. Am îmbrățișat-o și i-am spus că îmi doresc ca într-o zi să îl readuc lângă ea.Apoi mi-a întins un bilet cu instrucțiuni în limba română. Apoi am plâns iar. Într-o zi o sa te duc acasă, Lei. Până atunci îți promit că o să fie cel mai iubit, fetiță dragă”, a postat românca pe Facebook.

Gestul inedit pe care fetița l-a făcut a impresionat-o pe româncă până la lacrimi. Conform spuselor sale, clujeanca va avea grijă de animăluț și  își dorește să i-l înapoieze, când conflictul se va termina. 

„Se numește Lei, este băiat. Ai grijă de el, hrănește-l bine cu fân și cu mâncare, de două ori pe zi. Nu lăsa copiii mici să-l atingă. Nu-l lovești, nu-l mutilezi. Izolează-l de alte animale. Cumpără-i o cușcă mare, plimbă-l pe podea. Taie-i unghiile doar dacă cresc la loc, nu atinge capilarele fragile ale unui cobai, coloana vertebrală fragilă. Trimite video și fotografii. Pentru întrebări sună (n.r. să o sune pe copilă) sau scrie. O să-ți placă de el”, a fost mesajul pe care fetița i l-a transmis clujencei. (CITEȘTE ȘI: “Vladimir Putin a pierdut războiul”. Anunţul momentului din Rusia)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Click.ro
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!