Cristina Șișcanu, reacție dură la adresa Austriei, după împotrivirea aderării României în Schengen: „Am pierdut niște bani”

Cristina Șișcanu, reacție dură la adresa Austriei, după împotrivirea aderării României în Schengen: „Am pierdut niște bani”

Cristina Șișcanu s-a alăturat și ea șirului de persoane care au ajuns să renunțe la serviciile oferite de statul austriac, după respingerea României din Spațiul Schengen. Aceasta a postat pe rețelele de socializare un mesaj tranșant în speranța că din ce în ce mai mulți români îi vor urma exemplul și vor proceda la fel.

Din 2010, România speră că va putea adera în cele din urmă Spațiul Schengen, mai ales că a avut de îndeplinit o mulțime de reguli. Deși a făcut tot posibilul pentru ca toate aspectele să fie cât mai clare, Austria a luat decizia ca țara noastră să nu intre nici de această dată în Schengen. Din acest motiv, tot mai multe persoane au ajuns să critice persoanele care se află la conducerea acestui stat.

VEZI ȘI: Decizie radicală luată de un magazin, după refuzul austriecilor de a primi România în Schengen: ”Dați dovadă de unitate”

Cristina Șișcanu este nemulțumită de inițiativa austriecilor

După ce Austria s-a opus vehement intrării României în Schengen, multe vedete și persoane importante de la noi au luat decizia de a rupe orice legătură cu vienezii. Același lucru l-a făcut și Cristina Șișcanu care a anunțat că și-a anulat vacanța pe care urma să o aibă alături de familie la Viena.

Se pare că aceasta urma să viziteze celebrele târguri de Crăciun, însă s-a răzgândit, deoarece nu poate încuraja modul în care austrieci au tratat țara noastră. Vedeta a menționat faptul că a pierdut o sumă de bani, însă nu regretă decizia luată, chiar dacă Austria era una dintre țările pe care iubea să le viziteze când avea ocazia.

„Săptămâna viitoare trebuia să fim la Viena… la târgurile de Crăciun. Am anulat rezervările chiar dacă am pierdut niște bani. Austria este o țară care ne plăcea foarte mult”, a scris Cristina Șișcanu pe Instagram.

Mesajul transmis de Cristina Șișcanu. Foto: InstaStory

Mesajul transmis de Cristina Șișcanu. Foto: InstaStory

CITEȘTE ȘI: Anunț de ultimă oră, după respingerea României din Schengen! Un afacerist a început un protest inedit împotriva Austriei

Cristina Șișcanu nu este singura care a renunțat la o vacanță în Austria în această perioadă. Și Andreea Bănică a luat aceeași decizie, explicându-le fanilor săi că nu îți mai dorește să meargă la ski pe pârtiile superbe, deoarece nu se mai simte deloc confortabil. (Vezi mai multe aici)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
Click.ro
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamentele, terenurile și economiile din declarația de avere
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Gandul.ro
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”