Tzancă Uraganu a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu shaormeriile sale

Tzancă Uraganu a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu shaormeriile sale
Tzancă Uraganu a avut probleme la cântări, motiv pentru care și-a luat bodyguarzi

După ce inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului au constatat nereguli în shaormeria din București a lui Tzancă Uraganu, restaurantul de tip fast-food a fost închis pentru o perioadă de câteva zile. 

Totuși, se pare că manelistul s-a mișcat destul de repede și a reușit să deschidă ușile shaormeriei. Andrei Velicu, pe numele său real, a făcut o postarea în social media și a anunțat redeschiderea locației, făcând public și motivul pentru care inspectorii ANPC au închis-o.

Tzancă Uraganu: ,,Am făcut greșeli, dar așa e în orice meserie”

În cadrul unei postări pe Facebook, manelistul a menționat că shaormeria din București a fost închisă în urma unor mici nereguli sesizate din inspectori, iar cea de la Ploiești a fost închisă preț de câteva zile, din dorința lui.

Cât despre motivele pentru care restaurantul din Capitală a fost închis, se pare că de vină ar fi fost păstrarea sosurilor la o temperatură mai mare, decât cea normală.

„După cum știe toată lumea, shaormeria de la București, și chiar Ploiești, dar la Ploiești, pentru că am vrut eu, au fost închise câteva zile. Cea de la București trebuia închisă doar pentru 24 de ore, pentru că au venit cei de la ANPC și au găsit niște mici detalii, așa pot să spun. Toată lumea m-a întrebat, am văzut și comentarii, și postări.. M-au sunat și televiziuni, că ce s-a întâmplat? Alții m-au întrebat, poate că voiau să mănânce, alții au întrebat probabil că se bucurau.

Tzancă Uraganu șo localul „Shaorma la Tzancă”

(VEZI ȘI: TZANCĂ URAGANU A PUS OSUL LA TREABĂ! MANELISTUL, CU SHAORMA LA UȘA CLIENȚILOR! CUM A FOST SURPRINS ACESTA)

În legătură cu shaormeria de la București, vreau să vă spun că a fost închisă din următoarele mici probleme, aș putea să spun. Eu sunt în acest domeniu la început, așa cum am fost și-n muzică. Până am devenit un profesionist în muzică, a durat. Am făcut greșeli, dar așa e în orice meserie (…)

Deci, probleme au fost următoarele, așa din ce știu eu: maioneza și toate sosurile, în loc să fie ținute la frigider între 4 și 8 grade la frigider, au fost la 9. Am avut o folie pe frigiderul pe care l-am cumpărat și a trebuit să o dăm jos, o altă mică problemă. Să nu se înțeleagă că la noi există vreodată și nici nu va exista vreodată mâncarea să nu fie bună, proaspătă sau să fie expirată, cum au găsit la alte restaurante.”, a spus Tzancă Uraganu, printr-o postare pe pagina lui de Facebook.

Tzancă Uraganu: ,,La noi este curățenie exemplară”

Tzancă Uraganu a ținut să menționeze clar faptul că restaurantul de tip fast-food pe care îl deține este unul curat, iar acesta ar fi trebuit să fie deschis, de fapt, în urmă cu mai multe zile.

,,La noi se face shaorma foarte mare. Noi nu ne batem joc de nimeni, nu încercăm să furăm pe nimeni, de aia ne ajută Dumnezeu. Am făcut acest live, chiar în ziua în care s-a deschis. Trebuia să deschidem mai devreme, de câteva zile, dar am fost plecați și nu am avut când. Domnii ne-au dat acordul. La noi este curățenie exemplară.”, a mai spus manelistul.

Shaormeria lui Tzancă, închisă de inspectorii ANPC

În urmă cu doar câteva zile, închiderea temporară a shaormeriei din București a creat vâlvă în mediul online, dar și în rândul oamenilor care nu puteau trece indiferenți pe lângă anunțul afișat pe ușa localului. (CITEȘTE ȘI: SHAORMERIA LUI TZANCĂ URAGANU A FOST ÎNCHISĂ DE ANPC. CARE ESTE, DE FAPT, MOTIVUL)

„În această unitate, reprezentanții AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR au dispus măsura de OPRIRE TEMPORARĂ PRESTARE SERVICII”, scria într-un afiș de pe ușa localului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
Click.ro
Raluka, scene halucinante în aeroport: „Stăm și așteptăm să apară șurubelnița”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!