Cum se scrie și se pronunță corect: „inopinant” sau „inopinat”? Greşeala pe care o fac milioane de români

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Mulți sunt cei care cred că știu să vorbească și să scrie corect românește, când în realitate anumite reguli gramaticale le stăpânesc superficial. Este și exemplul primului termen ce intră în titlul articolului de față, respectiv „inopinant”. La o privire atentă, puteți deduce singuri că în structura lui se repetă, în ultima silabă, fără noimă, consoana „n”, dintr-un automatism, îngreunând astfel pronunţarea. După explicaţiile argumentate mai jos, sperăm că vor râmâne din ce în ce mai puţini adepţi ai cuvântului „inopinant’, ca să nu fie tratați de nimeni ca pe nişte oameni inculţi.

Cum se scrie și se pronunță corect: „inopinant” sau „inopinat”? Greşeala pe care o fac milioane de români

Ca să aflăm dacă în limba română se poate discuta despre existenţa lui „inopinant” , folosit destul de frecvent pe bloguri sau în diverse postări de pe reţelele sociale, pornim la drum cu semnificaţia termenului corect „inopinat” şi categoria gramaticală în care se încadrează. Este „inopinat” substantiv, adjectiv, verb, adverb? Are forme diferite de gen şi număr? Nu cumva inopinat este un cuvânt împrumutat din altă limbă şi însuşit în mod eronat?

Care este semnificaţia lui inopinat, ce este ca parte de vorbire

Va trebui să căutăm definiția cuvântului „inopinat” în dicționarele avute la îndemână, DEX-ul, DOOM-uri sau alte dicționare explicative ale limbii române. Ca parte de vorbire „inopinat” este adjectiv, de genul masculin aici, numărul singular, atunci când însoţeşte un substantiv cu care se acordă. Semnifică: brusc, instantaneu, subit, neaşteptat, neprevăzut, întâmplător, instantaneu, la care nu te gândeşti. La feminin, capătă forma „inopinată”. Pentru plural, întră în joc inopinaţi, inopinate.

„Inopinat” devine adverb când determinantul este un verb, iar înțelesul său este pe neașteptate.
Mergând la originea lui, precizăm că avem sub lupă un cuvânt împrumutat din limba franceză, anume inopiné, deci este un neologism. Invocând etimologia, şi în limba latină latină se întâlneşte sub forma „inopinatus”, deci cu „t” şi nu cu „nt”.
Să exemplificăm punându-l pe „inopinat” în diverse contexte.

Anaf-ul a făcut un control inopinat la o societate comercială.
M-am întâlnit inopinat pe stradă cu un fost coleg.
Plecarea inopinată în străinătate a celei mai bune prietene m-a surprins.
Alte explicaţii care susţin folosirea termenului inopinat

Un argument puternic care va rămâne tot timpul în picioare îl reprezintă acela că în limba română nu există verbul a inopina, de la care să avem derivatul cu terminația ant, deci inopinant. Apoi, subliniem încă o dată că oricât am căuta în lucrările de specialitate/dicționare nu-l vom găsi la paginile dedicate cuvintelor care au inițiala în i.

Vom fi în situația de a comite o greșeală majoră, în cazul în care vom scrie, reluând unul din exemplele anterioare, astfel: Anaf-ul a făcut un control inopinant la o societate comercială. De ce să introducem un „n” suplimentar într-o silabă de care aceasta nu simte nevoia să o găzduiască. Aduceți-vă aminte și de indentic, indentitate în loc de identic, identitate, intinerar în loc de itinerar, bulentin în loc de buletin etc.

Totuşi, ca să nu fim prea critici, le-am putea găsi o scuză celor care cad în capcana lui „inopinant”, bazată pe asemănarea cu alte cuvinte ca: important, instant, interesant etc.

Însă, dacă vă doriți o comunicare corectă și îngrijită în limba română, străduiţi-vă să țineți cont de explicaţiile de mai sus.