BRomania și-a lichidat cardul de ziua lui: a chefuit până dimineața! Beția cu Velea l-a costat scump: ”Suma asta…”

BRomania se ține nu doar de proiecte, ci și de fapte mărețe! Cu ocazia celebrării celor 36 de ani abia împliniți, Matei Dima a oferit fanilor o mostră din ce vor putea vedea în noul său film, Miami Bici 2. Pe lângă asta, actorul a recurs la o faptă ce îi poate „înmuia” până și pe cei mai aprigi contestatari ai săi. Și-a donat ziua de naștere organizată la Nuba, eveniment despre care vorbește în exclusivitate pentru CANCAN.RO!

Parte din actul de caritate al lui BRomania a făcut și Codin Maticiuc, cel ce conduce Fundația Metropolis. Prezent atât în Miami Bici 2, cât și în acțiunile de binefacere, fiul lui Ion Maticiuc a fost sufletul petrecerii și la Nuba, unde a animat pe toată lumea. „Consumatorul de suflete” nu și-a pierdut îndemânarea nopților de party!

( NU RATA: BROMANIA ÎȘI CAUTĂ NEVASTĂ CU AJUTORUL CANCAN.RO! ANUNȚUL FĂCUT DE ACTOR )

BRomania și-a serbat ziua la Nuba, „cadoul” din partea invitaților fiind donat către Fundația Metropolis (Foto: captură video)

BRomania: „S-au strâns donații pentru acest eveniment în valoare de 43.000 de euro!”

Am fost și noi prezenți la petrecerea organizată în cinstea lui BRomania, atmosfera a fost una greu de egalat, însă invitații nu au uitat pentru ce au venit. Să deguste preparatele lui Chef FOA, să asculte cei mai în vogă artiști din România, dar cel mai important, să doneze în scopul propus de cel pe care l-au celebrat. Matei Dima a ținut să dea mai departe banii strânși către Fundația Metropolis, proiectul „Spitale Publice din Bani Privați”.

BRomania este protagonistul filmului

După succesul înregistrat cu Haita de acțiune, Matei Dima se află în plin proces de producție a filmului Miami Bici 2 (Foto: Instagram)

„Ziua de naștere, anul acesta, m-a costat aproape 10.000 de euro, care este o sumă foarte mare, însă când te gândești că ne-am distrat aproape 1000 de oameni în Nuba, am băut până dimineață. Am cântat și am dansat cu Velea și BDLP, am mâncat toți de la Chef FOA. Și, cel mai important, s-au strâns donații pentru acest eveniment, în valoare de 43.000 de euro, care merg către Fundația Metropolis. Suma aceea, a petrecerii, nu mai devine atât de mare!”, a declarat, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, sărbătoritul BRomania.

( CITEȘTE ȘI: BROMANIA ȘI JEAN CLAUDE VAN DAMME ÎNTR-UN NOU FILM ROMÂNESC. NEGOCIERILE SUNT ÎN TOI )

Sărbătoritul zilei, pus pe planuri mari la celebrarea celor 36 de ani

Iată ce alte declarații ne mai făcea Matei Dima, în exclusivitate, direct de la petrecerea din Nuba:

CANCAN.RO: Ce are Miami Bici 2 și nu au avut celelalte filme pe care tu le-ai făcut? 

BRomania: Nu pot să spun, am semnat un contract de confidențialitate cu mine, în care dacă zic mă penalizez foarte mulți bani. Dar are actori recognoscibili la nivel internațional, adică nu cineva care a jucat într-o telenovelă prin Mexic și e la noi acum. Sunt oameni pe care îi cunoașteți, pe care îi știți și o să-i ținem surpriză, încă, câteva luni. Avem o chestie inedită cu mașini, ceva ce nu s-a mai făcut în România niciodată. Avem și o scenă cu o urmărire extraordinară, între două mașini care o să vă spargă, nu vă așteptați la mașinile alea. Avem diversitate, atât pot să spun.

Codin Maticiuc este partenerul lui Matei Dima nu doar în Miami Bici 2, ci și în acțiunile de binefacere (Foto: Instagram)

CANCAN.RO: Matei, tu tocmai ce ai împlinit 36 de ani, ce nu ai reușit până acum, dar și ce îți dorești de la această vârstă?

BRomania: Ce n-am reușit, revenind la gluma cu familia de la început, chiar mi-aș dori la un moment dat. Mă rog, aș vrea măcar să mă apropii de o potențială familie. Adică să fie în buză măcar, ca la un campionat, să ajung în semifinale. Cred că am intrat în prima rundă de play-off abia. Vreau să mă duc acolo la finală, să pierd la penalty. Ideal ar fi, la vârsta mea, să știu ce îmi doresc și să nu mai pierd.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
Gandul.ro
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...