Amantul care i-ar fi stricat casa lui Cătălin Bordea. Livia ar trăi o poveste de iubire cu un bărbat misterios

Vorba românească spune că dacă o faci să râdă este jumătate…cucerită. Livia, mai mult sau mai puțin Bordea, a fost cucerită de comediantul de la Antena 1 în urmă cu un deceniu, când s-au cununat civil. În 2019, instructoarea de Kangoo Jumps și câștigătorul de la America Express au făcut nunta. 4 ani mai târziu bat clopotele divorțului pentru un cuplu ce părea indestructibil. S-au făcut multe presupuneri, însă CANCAN.RO vă prezintă adevăratul motiv pentru care Livia Bordea a ales să plece din căminul conjugal.

Se pare că ar fi vorba despre o idilă extraconjugală, dezvoltată de soția lui Cătălin Bordea chiar înainte ca actorul să plece alături de Nelu Cortea pe continentul american. Nu iese fum fără foc, altfel nu v-am fi prezentat aceste speculații, în exclusivitate, chiar pe 20 ianuarie 2023. La șase luni distanță, relația tot nu s-a reconciliat, iar Cătălin Bordea dă semne de suferință și slăbiciune pe social media.

( NU RATA: CĂTĂLIN BORDEA, ÎNGENUNCHEAT DE DURERE DUPĂ CE LIVIA A PLECAT DE ACASĂ: ”ÎNJURA, APOI ZICEA RÂZÂND” )

Livia și Cătălin Bordea trec, la momentul actual, printr-un proces de separare, instituit de soția comediantului (Foto: CANCAN.RO)

Livia Bordea, dispărută complet din peisajul vieții actorului, după ce s-ar fi aruncat în brațele altui bărbat

Și pe bună dreptate, comediantul relata în mai toate numerele sale de stand-up substraturile căsniciei sale pe care o descria ca fiind perfectă, dar condimentată de tot felul de evenimente amuzante. Partenerii au râs împreună până când ochii lui Cătălin Bordea au început să lăcrimeze. Livia a dispărut de tot de acasă, iar sursele noastre susțin că nici nu ar mai răspunde la telefon în ultima perioadă.

Bruneta își sună soțul numai atunci când se află în dispoziția necesară, iar dialogurile sunt scurte. Actorul o vrea înapoi, dar ea pare să aibă cu totul alte planuri. La mijloc ar fi un alt bărbat, de care antrenoarea de kango jumps este din ce în ce mai apropiată. Despărțirea propriu zisă a avut loc în urmă cu câteva luni, atunci când, cu pași bine calculați, Livia și-a fi făcut ieșirea din viața comendiatului.

Cătălin Bordea, relaxat pe mașina sa

Cătălin Bordea își petrece singur timpul liber, vreme în care soția Livia ar fi plecat către noi orizonturi relaționale, alături de un alt bărbat (Foto: CANCAN.RO)

Cât timp Bordea se lupta pentru puncte și amulete alături de Cortea, soția fostului coprezentator de la XNS își vedea de viață în România, departe de casa în care locuia cu acesta. Motivul plecării actorului în show-ul de la Antene ar fi constituit și un bun argument pentru Livia, care a profitat și a invocat o îndepărtate a partenerului de viață. Bordea a încercat pe toate căile posibile să demonstreze contrariul, iar acum cuplul ar urma să divorțeze pe cale oficială.

( ACCESEAZĂ ȘI: AVEM IMAGINILE CU CĂTĂLIN BORDEA, DUPĂ CE A FOST PĂRĂSIT DE SOȚIE! CINE ESTE FEMEIA CU CARE A PETRECUT PÂNĂ LA 1 NOAPTEA. EXCLUSIV )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!