Câte clase și ce studii are Dani Mocanu, de fapt. Manelistul a spus-o fără ocolișuri: ”Nu te ajută cu nimic”

Câte clase și ce studii are Dani Mocanu, de fapt. Manelistul a spus-o fără ocolișuri: ”Nu te ajută cu nimic”
Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare/ Foto: Facebook

De când a debutat pe piața muzicală din România, Dani Mocanu s-a făcut remarcat prin modul diferit în care își abordează cariera și în care se expune în fața publicului, cu bune și rele. Deși unele versuri ale melodiilor sale au avut un impact negativ asupra imaginii sale de cântăreț -în anul 2019 a fost acuzat că instigă la ură împotriva femeilor – acesta pare să nu se sfiască de nimic. În aceeași notă, manelistul a vorbit fără ocolișuri despre studiile pe care le are, chiar dacă acestea nu îi fac neapărat cinste. Cât clase are Dani Monacu, de fapt?

În urmă cu ceva timp, Dani Mocanu nu s-a rușinat să-și facă publică povestea de viață. Manelistul s-a născut în comuna Bradu, județul Argeș. A urmat cursurile Colegiului Național ”Ion C.Brătianu” din Pitești și provine dintr-o familie simplă, modestă, fără prea multe posibilități financiare. Înainte de a debuta în industria muzicală, Dani Mocanu a jucat fotbal – la echipa de juniori a FC Argeș Pitești și la echipa de juniori a FCSB.

Citește și: DANI MOCANU, „CĂLCAT” DE MASCAȚI LA PRIMUL CONCERT DUPĂ CE A SCĂPAT DE ARESTUL LA DOMICILIU. AVEM IMAGINILE

Câte clase are Dani Mocanu, de fapt

Dani Mocanu nu a fost un elev model, ci unul mediocru. A absolvit doar 9 clase, însă crede acest aspect nu l-a împiedicat să ajungă acolo unde și-a dorit. Cea care l-a îndrumat către cariera muzicală a fost chiar profesoara lui de muzică – a început prin a face parte din corul școlii.  Manelistul a subliniat faptul că succesul său în industria muzicală se datorează pasiunii sale pentru ceea ce face, dar și orelor petrecute în studioul de înregistrări.

”Eu am 9 clase! Puteam să am 10 facultăți și să nu realizez nimic în viață! Deci, nu te ajută cu nimic. Sunt un simplu om care a muncit. Am încercat să îmi pun viața pe o foaie și să rup topurile. Secretul este să iubești ceea ce faci și să pui suflet, e inevitabil să nu vină și succesul. Înainte de toate, pui suflet. Provin dintr-o familie simplă, înainte eram fotbalist. Am jucat bine fotbal”, spunea manelistul în urmă cu ceva timp.

Odată cu debutul său muzical în România, Dani Mocanu a reușit să-și atragă antipatia multora – mai ales din cauza limbajului dur folosit în piesele sale, dar și al mesajelor pe care acesta le-a transmis publicului. Chiar și în aceste condiții, majoritatea pieselor sale s-au bucurat de un succes uriaș. Manelistul susține că la mijloc ar fi vorba, de fapt, despre o strategie de marketing.

„E vorba și despre o strategie, trebuie să înțelegi ce apreciază publicul. În România publicului trebuie să îi dai ceva diferit, mai vulgar, mai modern. Pe stilul meu muzical nu există concurență. Eu de aproximativ jumătate de an nu am mai scos nici o piesă, doar dedicații și tot sunt pe locurile 2, 3 în trending”, declara manelistul, într-un interviu mai vechi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi