Cosmina Adam este însărcinată pentru prima oară! Fosta asistentă de la Acces Direct tocmai a făcut anunțul: „Mulțumim, Doamne!”

Cosmina Adam și Claudiu Matei/ sursă foto: Instagram

După doar câteva luni de la nuntă, Cosmina Adam a anunțat că urmează să devină mămică pentru prima dată. Fosta asistentă de la Acces Direct și cântăreață de muzică folclorică a făcut publice primele imagini  cu burtica de gravidă.

După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, viața Cosmine Adam s-a schimbat la 180 de grade. În toamna anului trecut s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Claudiu Matei, eveniment la care au luat parte nume importante din showbiz-ul românesc, printre care și Mirela Vaida, fosta sa colegă de platou. Atât cununia civilă, cât și cea religioasă s-au desfășura într-un cadru de poveste, iar petrecerea a fost de-a dreptul memorabilă. Aproximativ 600 de invitați le-au fost aproape în cea mai importantă zi din viața lor.

Pe lângă nunta spectaculoasă care a avut loc în luna noiembrie, anul trecut, Cosmina Adam și soțul ei au mai avut parte de încă un carusel de emoții. La doar câteva zile de la uniune, cei doi soți au aflat că vor deveni părinți pentru prima dată. În tot acest timp, artista a reușit fie discretă și să-și ascundă sarcina.

Citește și: MIRELA VAIDA SCHIMBĂ PLATOUL! ANUNȚUL FĂCUT DE PREZENTATOAREA DE LA ACCES DIRECT

Cosmina Adam, fosta asistentă de la Acces Direct, urmează să devină mamă pentru prima dată

La 7 luni distanță, de când a aflat că este însărcinată, Cosmina Adam s-a decis să împărtășească vestea cu fanii săi de pe o rețea de socializare. Artista a publicat primele imagini cu burtica de graviduță, dar și un mesaj emoționant prin care își exteriorizează bucuria și recunoștința pentru minunea din viața ei.

Cosmina Adam și Claudiu Matei urmează să devină părinți/ sursă foto: Instagram

”În noiembrie am aflat această veste minunată ce nu se compară cu nimic mai frumos pe lumea asta. Dragă noiembrie, clar ești luna noastră, te vom ține minte toată viața: zilele noastre de naștere, nunta noastră și vestea ca vom fi părinți Nu putem descrie în cuvinte ce an frumos am avut noi și prin câte stări frumoase am trecut și trecem în continuare! Mulțumim, Doamne, că ne-ai dat atâta bucurie! Minunea noastră, te așteptăm din primele clipe în care mami și tati s-au cunoscut. Ești cel mai frumos dar ce poate exista pe pământ și abia așteptăm să te mirosim, să te ținem în brațe și să ne iubiiiiiim mult!”, a scris Cosmina Adam, pe Instagram.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!