Cher renunță la muzică? Artista în vârstă de 78 de ani a făcut un anunț trist pentru fani

Cher renunță la muzică? Artista în vârstă de 78 de ani a făcut un anunț trist pentru fani
Sursa foto: Profimedia

După mai bine de 60 de ani în industria muzicală, Cher a susținut că viitorul ei album va fi „probabil” ultimul pe care îl va mai lansa. Prezentă la un eveniment de promovare a biografiei sale recent lansată, „Cher: The Memoir, Part One”, ea a vorbit și despre viitorul ei album, cel cu numărul 28.

În acest context, legenda muzicii a dat de înțeles că urmează să se retragă din lumea muzicii după lansarea acestuia, deși nu este 100% sigură, cel puțin din felul în care s-a exprimat.

„Acesta este, probabil, ultimul album pe care îl voi face. Sunt foarte entuziasmată. Sunt piese grozave și sunt foarte încântată că fac acest album”, a spus artista.

Cu toate că încă nu a dat mai multe detalii, Cher și-a confirmat intențiile de a lansa un nou album în emisiunea The Tonight Show, a lui Jimmy Fallon. Ar fi primul după Closer to the Truth, lansat în 2013. De atunci, ea a mai lansat unele single-uri, unele dintre ele ajungând în topuri, dar nu un album complet, arată billboard.com.

„Sunt foarte încântată să fac ceva acum. Sunt cea mai în vârstă persoană pe care o întâlnesc în aproape fiecare încăpere, cu excepția cazului în care sunt într-un azil de bătrâni”, a declarat îndrăgita artistă pentru fanii săi englezi.

CITEȘTE ȘI: CHER A DAT DIN CASĂ: DE CE PREFERĂ BĂRBAȚI MAI TINERI DECÂT EA. ARTISTA DE 77 DE ANI SE IUBEȘTE CU UN BĂRBAT DE 38 DE ANI

Cher s-ar putea retrage după o carieră uluitoare

Cher și-a lansat primul album în 1965, ca parte din duo-ul Sonny & Cher, pe care îl forma cu soțul de la acea vreme, Sonny Bono. Cher și-a lansat cariera solo în același an, iar în anii următori avea să cunoască un succes fenomenal, care i-a adus porecla de „zeița pop”.

În luna octombrie a acestui an, Cher a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame alături de alți artiști, precum Mary J. Blige, A Tribe Called Quest, Peter Frampton și alții.

În timpul discursului său de la ceremonie, Cher și-a amintit de sfaturile pe care i le-a dat mama sa încă de la o vârstă fragedă, care i-au ghidat cariera până unde este astăzi.

„Ea mi-a spus: «S-ar putea să nu fii cea mai frumoasă, s-ar putea să nu fii cea mai deșteaptă, s-ar putea să nu fii cea mai talentată, dar ești specială»”, a povestit Cher.

CITEȘTE ȘI: ACUZAȚII ULUITOARE LA ADRESA CELEBREI CÂNTĂREȚE CHER. ȘI-AR FI RĂPIT PROPRIUL FIU DINTR-UN HOTEL DIN NEW YORK

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!