Acasă » Showbiz » Showbiz internațional » Un român din Germania, uluit total de prețul cerut ca să se mute în chirie: 6.000 de euro. Care e motivul proprietarului

Un român din Germania, uluit total de prețul cerut ca să se mute în chirie: 6.000 de euro. Care e motivul proprietarului

De: Anghel Ion 26/02/2025 | 13:33

Un român a trăit șocul vieții în Germania atunci când s-a decis să-şi schimbe chiria: o clipă nu s-a gândit că investițiile în noua locație vor depăși cu mult costul închirierii.

Pentru mulți români, Germania încă oferă stabilitate din punct de vedere financiar. Șocul nu este doar la nivel cultural ci inclusiv pe piața imobiliară. Dacă în România, atunci când închiriezi o locuință, aceasta vine dotată cu mobilier și electrocasnice, în Germania este fix opusul.

Majoritatea locuințelor sunt nemobilate și neutilate. Mai mult, în unele imobile lipsesc inclusiv corpurile de iluminat și instalațiile sanitare, astfel că viitorul chiriaș trebuie să investească dacă vrea să locuiască.

Concetățeanul nostru, un tânăr pe nume Marius, s-a plâns pe rețelele de socializare despre dificultățile întâmpinate atunci când hotărăști să închiriezi un imobil german. Problema nu este legată de ofertă, care abundă, ci de investițiile ulterioare.

„E prima oară când mă mut în cinci ani, însă cel mai dificil lucru este să găsești mobila care să se potrivească cu conformația apartamentului. Până acum am cheltuit în jur de 6.000 de euro și sigur mai urmează cel puțin 1.000 de euro pe alte modificări. Pentru ce mai muncim? Mai bine îmi iau un cort și mă mut prin pădure”, a mărturisit tânărul.

Citește și: Prețurile chiriilor au explodat! Oamenii au ajuns să cumpere apartamente, e mult mai ieftin

Cât costă o chirie în Germania și în ce condiții se obține

În funcție de oraș și dimensiunea locuinței, prețul chiriilor variază. În medie, pleacă de la 8 euro pe metrul pătrat, iar dacă adăugăm utilitățile, depășește lejer 15 euro pe metru pătrat.

Există trei tipuri de locuințe disponibile pentru închiriere:

  • nemobilat (unmöbliert): neutilate și cu lipsurile aferente privind corpurile de iluminat/instalațiile sanitare
  • parțial mobilate (teilmöbliert): o bucătărie utilată și cam atât
  • mobilate (möbliert): au tot confortul, sunt scumpe și apar frecvent la închirierea pe termen scurt

În privința condițiilor de închiriere, acestea sunt stricte. Viitorii chiriași trebuie să prezinte următoarele documente:

  • dovada veniturilor, prin ultimii trei fluturași de salariu încasați
  • istoric de credit
  • recomandare de la fostul proprietar
  • copie după actul de identitate și, în unele cazuri, contractul de muncă
  • depozitul de garanție echivalent cu 2-3 luni de chirie (sumele sunt returnate la finalul contractului, dacă locuința este predată în stare bună)

Viitorii chiriași trebuie să aibă în vedere că în cazul încetării contractului, înainte de termen, există un preaviz de trei luni prin care trebuie să înștiințeze proprietarul în acest sens. Majoritatea contractelor sunt pe termen nelimitat, dar pot avea o perioadă minimă, cuprinsă între 1 și 2 ani. De asemenea, orice modificări aduse locuinței se fac doar cu aprobarea acestuia.

Citește și: Cum arată apartamentul cu 2 camere în care locuiește Ioana Tufaru. Câți lei plătește chirie lunar, de fapt

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×