Asigurări sau abonamente pentru sănătatea ta? Decizia care îți poate salva viața în momente critice

În România, multe persoane confundă abonamentele medicale cu asigurările de sănătate, însă între cele două există diferențe fundamentale, mai ales în situații critice precum boli grave sau accidente.

Asigurările medicale sunt produse financiare reglementate, care funcționează pe principiul riscului împărțit: plătești o primă periodică, iar dacă intervine un eveniment neprevăzut (boală, accident), costurile sunt acoperite parțial sau integral, în funcție de poliță. Ele sunt supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, au obligații legale clare, rezerve financiare și protocoale stricte. Scopul este restabilirea stării de sănătate a pacientului, nu profitul personal, potrivit Gândul. 

CITEȘTE ȘI: Ce au descoperit inspectorii ANPC, după ce au călcat pragul unei clinici de fițe din București! Mai rar așa ceva

Care este alegerea cea mai bună în caz de îmbolnăvire sau accident?

În schimb, abonamentele medicale sunt simple contracte comerciale între pacient și clinici private. Ele oferă acces la un set limitat de servicii  consultații, analize, controale  însă fără garanția că vor fi disponibile imediat. Nu acoperă riscurile medicale majore, nu implică fonduri rezervate, iar furnizorul nu are obligația să intervină urgent.

Una dintre marile probleme ale sistemului este că abonamentele, deși utile pentru prevenție sau controale de rutină, sunt adesea confundate cu soluții de protecție reală în fața unor evenimente medicale grave. În realitate, ele pot duce la întârzieri în tratament și la supraîncărcarea sistemului public, pentru că multe dintre investigațiile neacoperite de abonament sunt decontate de stat.

„Fiecare dintre noi avem un risc de îmbolnăvire. În termeni tehnici, se numește risc de morbiditate. Aceast risc de îmbolnăvire este fie pentru îmbolnăvire cronică, o îmbolnăvire acută sau în caz de accident care rezultă cu o afecțiune acută. Riscul de a te îmbolnăvi, riscul de a avea un accident sunt riscuri pe care o companie de asigurări le poate prelua și le poate mitiga, adică le poate face să fie compensate, în momentul când evenimentul se întâmplă.

Rolul unei asigurări, oricare ar fi ea, dar și de sănătate nu este să te îmbogățească. Nu poți să faci venituri suplimentare în urma întâmplării riscului. Trebuie să te readucă în situația dinaintea evenimentului, fie că e îmbolnăvire, fie că este accident. Deci, cu banii pe care îi primești de la asigurator, primești servicii medicale care te ajută să ajungi cât mai aproape sau dacă nu chiar în situația de sănătate pe care ai avut-o înainte de eveniment. Asta asta este o definiție simplă a asigurărilor.

Abonamentele medicale reprezintă un contract comercial prin care eu, ca și SRL sau SA, îți promit comercial că îți ofer un număr de servicii, nu-ți spun când, nu spun exact ce, îți spun în mare. Îți spun că îți dau o consultație medicală, îți spun că îți fac un set de analize, dar nu îți spun când îți fac aceste servicii și nu preiau niciun risc. Dacă te îmbolnăvești, îți dau serviciul, dacă îl am disponibil”, a detaliat Theodor Alexandrescu.

„Nu-și permit și nu cumpără”

În plus, sistemul de sănătate românesc se confruntă cu fraudă, abuz și risipă estimate la 40-50% în zona publică. Această ineficiență afectează direct costurile și accesul real la servicii.

Un alt obstacol în calea dezvoltării sănătății private este lipsa unui cadru clar pentru asigurările complementare. Pentru a fi eficiente, acestea ar trebui să completeze un pachet de bază clar definit și să aibă o acoperire largă în rândul populației.

„De exemplu, dacă numai cei care câștigă peste 10.000 RON net au acces la asigurare pentru că își permit și cei care au sub 10.000 nu-și permit și nu cumpără asigurare, riscul nu este diseminat pe toată populația, ci numai pe un anumit segment de populație, ceea ce face o concentrare. Această concentrare se traduce în costuri semnificativ mărite pentru persoana asigurată care plătește, pentru că banii vin de la mulți și sunt plătiți celor care au nevoie. În general, cam din 100 de lei primiți pe asigurare, se întorc cam 70-80 lei către furnizorii de servicii medicale, cei care prestează serviciul medical pentru asigurați.

Restul de 20 – 30 de lei sunt costurile operaționale, costurile de achiziții și costul cu toate reglementările, inclusiv partea de solvabilitate, care are și ea un cost, impusă de Legea europeană pentru asigurări în general, dar și pentru asigurări de sănătate. Dacă asigurările nu au mulți asigurați, ele sunt foarte costisitoar”, a mai explicat Theodor Alexandrescu.

Experiența altor țări arată că, atunci când asigurările sunt bine reglementate, digitale și au o largă răspândire, costurile scad și serviciile devin mai accesibile. În schimb, dacă doar o parte mică din populație le accesează, prețurile cresc, iar eficiența sistemului scade.

CITEȘTE ȘI: Descoperire-șoc a lui Piedone într-un restaurant chinezesc din București. Ce e „carnea de vită”, de fapt