(P) VAR: Dreptate pe teren sau controverse fără sfârșit?

Când s-a introdus VAR-ul în fotbal, poate ai avut și tu, ca mulți dintre noi, speranța că în sfârșit vom vedea meciuri corecte, fără greșeli de arbitraj care să decidă campionate. Un sistem menit să ajute, să repare, să vadă ce ochiul uman scapă. Ai fi zis că va fi ca un prieten tăcut, dar extrem de eficient – un soi de cameră care vede tot și face dreptate. Însă, în realitate, lucrurile nu au mers chiar așa. VAR-ul a devenit rapid subiect de scandaluri, frustrări și dezbateri interminabile. Iar dacă ai urmărit meciuri recente, probabil ai simțit și tu acea stare de confuzie: „De ce nu se uită?”, „Cum poate fi ofsaid la o unghie?”, „Ce-au discutat la cască?”. Nu ești singurul.

Într-un fel, e ca atunci când deschizi păcănele rotiri gratuite și speri să nimerești exact combinația perfectă – dar te lovești de un algoritm care decide în locul tău. VAR-ul funcționează după reguli clare, dar aplicarea lor e uneori la fel de imprevizibilă ca o rotire de păcănele.

Pentru un sport construit pe emoție, pe intensitate și spontaneitate, intervențiile VAR pot părea uneori un duș rece. Dar, în același timp, trebuie să recunoști că sunt și momente în care deciziile luate cu ajutorul reluărilor video au adus claritate și au evitat nedreptăți evidente. Ceva ce n-ar fi fost posibil cu ochiul liber. E un paradox interesant: vrei să fie corect, dar nu vrei ca fotbalul să devină steril, robotic.

Scopul nobil din spatele tehnologiei

Inițial, VAR-ul a fost introdus cu intenții bune. Să corecteze erorile „clare și evidente” – cele care pot influența grav soarta unui meci: un gol valabil anulat, un penalty ratat pentru că nu a fost acordat, un cartonaș roșu nedrept. În teorie, n-ai cum să fii împotrivă. Cine nu și-ar dori un sistem care să vadă tot ce scapă arbitrului?

Ți-ai fi dorit ca acest sistem să îți ofere, ca suporter, mai multă liniște precum jocpacanele.ro gratis. Să știi că dacă echipa ta marchează, golul va fi valid doar dacă e 100% meritat. Sau că nu vei pierde din cauza unei greșeli flagrante. Și într-adevăr, în multe cazuri, VAR-ul a avut exact acest rol: a confirmat faze corecte sau a corectat unele incorecte.

Dar știm amândoi că nu se întâmplă mereu așa. Nu o dată s-a întâmplat să vezi două faze aproape identice în două meciuri diferite și să fie judecate total diferit. Într-un meci, mingea atinge mâna involuntar și se acordă penalty. În altul, nu. De ce? Pentru că, dincolo de imagini, există oameni care interpretează. Și oamenii, oricât de bine intenționați ar fi, nu sunt perfecți.

VAR-ul și ritmul jocului: o prietenie imposibilă?

Ce face fotbalul să fie special pentru tine? Probabil faptul că e viu. Se joacă într-un flux continuu, cu acțiuni care se succed rapid, cu tensiune care crește organic. Când vine VAR-ul, toate astea se opresc. Aștepți. Te uiți la ecran. Arbitrii vorbesc între ei. Apoi se uită la un monitor. Apoi iar vorbesc. Și tu, între timp, stai și îți ții respirația, fără să știi ce se va întâmpla.

Ai simțit și tu asta. Golul e marcat, tu urli de bucurie, iar la câteva secunde vezi pe stadion mesajul „VAR review”. Atunci, toată emoția se oprește. Nu mai contează că mingea s-a dus perfect în vinclu, că tribunele au erupt. Emoția s-a dus, iar decizia – fie că e în favoarea sau defavoarea echipei tale – vine la rece. Parcă nici nu mai are aceeași greutate. Și atunci te întrebi: merită?

Pe de altă parte, ai și exemple unde un gol neregulamentar a fost anulat, iar tu ai simțit o satisfacție imensă. „Bravo, VAR!”, ai zis. Ai simțit că sistemul e de partea dreptății. Problema e că nu se întâmplă constant. Nu e mereu logic, nu e mereu rapid. Și exact această lipsă de coerență creează frustrare.

Ofsaid la milimetru și faze greu de digerat

Ofsaidul milimetric este, fără îndoială, una dintre cele mai controversate consecințe ale introducerii VAR în fotbalul modern. Pe hârtie, totul sună logic: vrem un joc corect, în care fiecare decizie să fie justă, să nu mai existe erori flagrante care schimbă soarta unui meci. Dar în realitate, ceea ce vedem din fața televizorului sau din tribune e o altă poveste – una în care precizia matematică pare să fi răpit ceva esențial din emoția fotbalului.

Ofsaid, în esență, este o regulă menită să prevină avantajul incorect al unui atacant. Dar când ajungem să analizăm dacă vârful unui pantof sau o fâșie de umăr este cu un centimetru în fața unui apărător, nu mai vorbim despre „avantaj real”. Vorbim despre o vânătoare de detalii, despre o obsesie pentru perfecțiune care ignoră complet ritmul natural al jocului.

Înainte de VAR, astfel de faze treceau fără scandal. Arbitrul de tușă nu putea vedea acea diferență infimă și nimeni nu-i cerea imposibilul. Astăzi, însă, am ajuns în punctul în care un gol sărbătorit cu frenezie poate fi anulat după două minute de calcule geometrice care seamănă mai mult cu o lecție de inginerie decât cu o decizie sportivă.

Unii analiști propun o modificare a regulii ofsaidului – de exemplu, dacă o parte din corpul atacantului se află încă pe linie cu apărătorul, faza să fie considerată regulamentară.

Lipsa de transparență – cel mai mare dușman al VAR-ului

Unul dintre marile reproșuri legate de VAR este lipsa de comunicare. În multe ligi, nu ți se explică nimic. Nu știi de ce se revizuiește o fază, cât durează analiza sau ce discuții există între arbitri. Doar vezi că se întrerupe jocul și aștepți. Și, uneori, aștepți mult.

Soluția ar fi simplă și s-a aplicat deja în alte sporturi, cum e fotbalul american. Arbitrul explică la microfon decizia, pentru toată lumea. Și tu, chiar dacă nu ești de acord cu decizia, o înțelegi. O poți accepta. Dar, atâta timp cât totul rămâne închis în camerele VAR, nemulțumirea persistă. Și pe bună dreptate.

Când vezi că în unele ligi, ca Premier League, încearcă timid să explice, dar în altele decizia vine ca o sentință fără apel, înțelegi cât de multă frustrare se poate acumula. Pentru tine, ca suporter, asta e esențial: să știi de ce. Să înțelegi. Altfel, VAR-ul nu e aliatul tău, ci un element străin, rece, care decide fără să te implice.

Concluzie

VAR-ul, în teorie, ar trebui să facă fotbalul mai corect. Și uneori o face. Dar, în același timp, a adus cu el o serie de probleme noi: întreruperi, incertitudini, lipsă de transparență, interpretări diferite ale acelorași faze. Tu, ca suporter, simți toate aceste lucruri. Și e normal să te întrebi dacă fotbalul e mai bun cu sau fără VAR.

Personal, cred că VAR-ul nu e nici bun, nici rău. E doar un instrument. Iar ca orice unealtă, totul ține de cum este folosit. Dacă ar exista reguli clare, aplicate uniform, dacă arbitrii ar comunica mai bine cu publicul și dacă s-ar încerca păstrarea ritmului jocului, cred că am ajunge cu adevărat la acel echilibru pe care îl visam atunci când VAR-ul a fost introdus.

Până atunci, vom rămâne între două extreme: între dorința de corectitudine și nevoia de emoție. Între tehnologie și instinct. Între VAR și fotbalul pe care îl iubești.